Acasă Eveniment Un tânăr a sărit din maşina aflată în mers. Avea o defecţiune...

Un tânăr a sărit din maşina aflată în mers. Avea o defecţiune la sistemul de frânare și s-a ales cu un dosar penal

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele unui tânăr de 36 de ani care a sărit în timpul mersului din autoturismul pe care îl conducea, deoarece s-a defectat sistemul de frânare. 

Incidentul a avut loc sâmbătă în oraşul Uricani din judeţul Hunedoara.

„La data de 19 august 2023, ora 11:00, un bărbat în vârstă de 36 de ani din oraşul Uricani, în timp ce conducea un autoturism pe un drum forestier, sistemul de frânare al autoturismului nu ar mai fi funcţionat, moment în care conducătorul autoturismului a încercat să  introducă o treaptă de viteză  inferioară  însă  nu a reuşit  ceea ce l-a determinat să  sară din autoturism”, a transmis IPJ  Hunedoara.

Şoferul a fost preluat şi transportat de către un echipaj medical la spital pentru acordarea  de îngrijiri medicale.

„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai precizat IPJ Hunedoara.

Comentarii

comentarii