Acasă Eveniment UPT – 95 ani: Rectorul Viorel Şerban: „Universitatea Politehnica este stâlpul în...

UPT – 95 ani: Rectorul Viorel Şerban: „Universitatea Politehnica este stâlpul în jurul căruia s-a conturat Timişoara!”

DISTRIBUIȚI

upt 95Data de 11 noiembrie marchează momentul de început pentru Universitatea Politehnica Timișoara. În 1920, la această dată, regele Ferdinand I semna decretul regal prin care se puneau bazele primei instituții de învățământ superior din Vestul României.
„Astăzi suntem o instituție de învățământ și cercetare avansată, recunoscută la nivel mondial pentru calitatea pregătirii studenților, pentru rezultatele obținute în cercetare și pentru acordurile și parteneriatele încheiate în toată lumea. La nivel local am contribuit la conturarea identității Timișoarei, am contribuit la dezvoltarea comunității și am sprijinit dezvoltarea economică printr-un efort continuu și susținut. Universitatea Politehnica Timişoara este stâlpul în jurul căruia s-a construit oraşul Timişoara. Cu marcarea celor 95 de ani am vrut să arătăm că Politehnica este mândră de cei care au făurit-o. Toate acţiunile se vor desfăşura în jurul cifrei 95. În săptămâna 9-13 noiembrie, ne vom opri preț de 95 de minute, în cadrul ședinței festive, să celebrăm cei 95 de ani care ne-au adus unde suntem astăzi. Ședința festivă face parte dintr-o serie de evenimente aniversare care se vor derula în Săptămâna Politehnicii”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Şerban, rectorul UPT, marţi 3 noiembrie, într-o conferinţă de presă.
Programul evenimentelor:
Politehnica își deschide porțile pentru întreaga comunitate. În această zi vor putea fi vizitate 95 de locații:
•    Rectoratul
•    Facultățile
•    Laboratoarele
•    Biblioteca
•    Centrele de cercetare
•    Bazele sportive
•    Căminele
•    Cantinele
•    Sediile ligilor studențești
•    Studioul de televiziune al TeleU
Pentru o mai bună planificare a vizitei, vă rugăm să accesați harta celor 95 de puncte de interes sau descărcați broșura.

Marți, 10.11.2015 – Ziua performanței studențești și a parteneriatului
11:00-12:00 – Ceremonie de recunoaștere a performanțelor studențești
12:00-13:00 – Moment dedicat partenerilor economici
16:00-17:00 – Ceremonie de decernare a titlului de “Profesor Onorific” domnului prof. Franz Quint
17:00-18:00 – Simpozion Internațional “Goals, strategies and achievements in Internationalization of Higher Education”         
 
Miercuri 11.11.2015 – Dies Academicus: Universitatea Politehnica Timișoara, 95 de ani
11:00-12:35 – Ședința Festivă
16:00-17:00 – Inaugurarea Expoziției “UPT. 95 de secvențe”
17:00-18:00 – Lansări de carte
                Coletta de Sabata, UPT – trecut, prezent, viitor
                Mihai Botescu, Ambient Arhitectural         
 
Joi, 12.11.2015 – Celebrarea Anului Internațional al Luminii la Timișoara –
                          “Politehnica University of Timisoara – Lighting the future through education”
8:30-9:00 – Înregistrarea participanților
9:00-9:15 – Intervenție de deschidere a sesiunilor științifice adresată de conducerea UPT
9:15-9:30 – Inaugurarea Expozițiilor dedicate Anului Luminii:
•    Planșe ELI-NP
•    Corpuri de iluminat auto
•    Prototipuri de corpuri de iluminat realizate de studenții de la Arhitectură
•    Expoziție interactivă Light in a box
9:30-12:30 – Workshop “Laseri”, amfiteatrul K1, Biblioteca Centrală a UPT
11:30-13:30 – Workshop “Comunicații”, amfiteatrul K2, Biblioteca Centrală a UPT
14:30-16:00 – Workshop “Energia solară”, amfiteatrul K1, Biblioteca Centrală a UPT
16:00-17:00 – Workshop “Lumina în Industria Auto”, amfiteatrul K2, Biblioteca Centrală a UPT
17:00-18:00 – “Lumina în artă”, amfiteatrul K2, Biblioteca Centrală a UPT         
 
Vineri, 13.11.2015 – Ziua performanței sportive în Politehnică
Finala campionatului de fotbal
Finala campionatului de tenis
Finala campionatului de baschet
13:00-14:00 – Inaugurarea expoziției “95 de ani de performanță sportivă în Politehnică”
14:00-16:00 – Simpozion “De la Societatea Sportivă de ieri la Asociația Sportivă Universitară de astăzi”
16:00-17:00 – Lansare de carte dedicată handbalului timișorean
14:00-18:00 – Cursă de alergare “95 pentru Poli”, Baza sportivă 1.

Comentarii

comentarii