Acasă Actualitate UVT își manifestă solidaritatea cu Uniunea Scriitorilor din Timișoara

UVT își manifestă solidaritatea cu Uniunea Scriitorilor din Timișoara

543
DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își manifestă solidaritatea cu scriitorii care formează comunitatea Filialei Timiș a Uniunii Scriitorilor din România, care au ajuns victime ale nepăsării și lipsei de reacție din administrația locală, în fața evacuării iminente din sediul care le este casă de 71 de ani.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, a declarat, marți 6 octombrie, în legătură cu această situație nedorită:

„Am aflat cu descumpănire și revoltă despre apariția unei „somaţii de evacuare cu celeritate” a spaţiului ocupat de Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România şi de redacţia Revistei „Orizont”, un act intempestiv care aduce comunitatea scriitorilor din Uniune și Revista „Orizont” în pragul evacuării dintr-un sediul în care se află de 71 de ani și care a devenit o casă bună pentru oamenii de valoare ai literelor din Timișoara.

Se pare că administrația locală nu reacționează prompt, dar nici măcar cu întârziere, în fața unei situații limită, în care există un risc iminent de evacuare. Este cu totul regretabilă și nedorită lipsa de soluții adecvate din partea administrației locale, o atitudine profund rușinoasă pentru Timișoara de azi.

Este nedrept faptul că personalitățile culturale, cei care câștigă an de an premii naționale și internaționale, care formează nucleul cel mai important al Uniunii Scriitorilor din Timișoara, sunt uitate și chiar abandonate în mijlocul unor situații de impas”.

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) consideră cazul limită al iminentei evacuări a Revistei „Orizont” și a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor de o gravitate deosebită și face apel la decidenții din administrația locală, pentru identificarea unei soluții rapide în rezolvarea acestei crize în care au fost aduși literații timișoreni, victime ale unei prelungite paralizii administrative din ultima decadă.

Comentarii

comentarii