Acasă Actualitate UVT îşi specializează doctoranzii în cercetare multidisciplinară europeană

UVT îşi specializează doctoranzii în cercetare multidisciplinară europeană

DISTRIBUIȚI

uvt bunUniversitatea de Vest din Timişoara anunţă finalizarea unui proiect cu o finanţare de peste 1.100.000 de euro pentru acordarea de burse doctoranzilor săi.
Florin Jurcă, PR UVT, a explicat că 140 de cercetători, dintre care 70 de la UVT, au beneficat de burse doctorale în valoare de 1800 de lei, pe o perioada de şase luni. Astfel, UVT, împreună cu cele două universităţi partenere: Universitatea din Bucureşti şi Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca, a finalizat proiectul Cercetări doctorale multidisciplinare competitive pe plan european (CDocMD), proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritară 1 – Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere, DMI 1.5 – Programe doctorale şi postdoctorale în sprijinul cercetării.
Proiectul a vizat sprijinirea financiară a 140 de doctoranzi, 70 doctoranzi ai Universităţii de Vest din Timişoara şi 70 de doctoranzi ai Universităţii din Bucureşti, prin burse doctorale lunare şi suplimente pentru stagiile de mobilitate în străinătate. Activităţile implementate au avut rolul de a asigura debutul în carieră al cercetătorilor şi crearea unui mediu adecvat de cercetare prin dezvoltarea reţelei de cercetare, a vizitelor de studiu şi a schimbului de bune practici, precum şi prin punerea în contact a cercetătorilor prin intermediul tuturor activităţilor proiectului, a stagiilor de mobilitate şi a participării la conferinţe şi diverse manifestări ştiinţifice. Valoarea proiectului, derulat pe o perioada de 6 luni, a fost de 5.191.144 lei. Conferinţă de final, în care se vor prezenţa toate rezultatele proiectului, are loc luni, 21.12.2015, începând cu ora 12.00, în sala A01, Universitatea de Vest din Timişoara. De asemenea, de la ora 17.00, la Hotel Timişoara, are loc Gala cercetătorului doctoral. Gala cercetătorului doctoral este o activitate care presupune crearea unei competiţii între doctoranzii grupului ţintă pentru obţinerea unor rezultate ale cercetării cât mai competitive pe perioada derulării proiectului şi continuarea cercetării şi după finalizarea proiectului. Astfel, Gala cercetătorului va fi derulată de fiecare partener din cadrul proiectului fiind stabilit un număr de 70 de premii (35 de premii pentru solicitant şi 35 de premii pentru partnerul 1) pentru rezultatele obţinute în cercetare până la momentul înscrierii în concurs. Persoană de contact: Sorina PAUTU Adresa de contact: daip@e-uvt.ro.

Comentarii

comentarii