Acasă Actualitate Vacanţa judecătorească schimbă programul de lucru la Tribunalul Timiş

Vacanţa judecătorească schimbă programul de lucru la Tribunalul Timiş

DISTRIBUIȚI

tribunal 1Tribunalul Timiş îşi modifică programul de lucru cu publicul, în perioada vacanţei judecătoreşti.

Astfel, de luni, 1 iulie, până pe 30 august, programul de lucru cu publicul al compartimentelor instanţei va fi următorul: registratură – de luni până vineri, între orele 9-11, arhivă – de luni până joi, între orele 9-11, biroul de informare şi relaţii publice – luni, marţi, miercuri şi vineri, între orele 9-12 şi joi, între 9 şi 17. Biroul de aplicare a apostilei de la Haga va prelua cereri marţi, între orle 9-11 şi va elibera actele apostilate tot marţi, dar de la ora 12. Conform prevederilor art. 100 din  Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, pe perioada vacanţei judecătoreşti, se vor forma complete separate, pentru a se asigura soluţionarea cauzelor urgente sau a celor care impun celeritate.

Comentarii

comentarii