În zilele prea pline de soare şi căldura sufocantă a oraşului, vă puteţi refugia în Parcul Şarlota sau „Casa cerbului lopătar”, care a aparţinut Coroanei Imperiale Austro-Ungare, este situat într-un ţinut binecuvântat de Dumnezeu cu bogăţia faunei de interes cinegetic. Vreme de 110 ani, zona a constituit principala sursă pentru colonizarea cerbului lopătar pe alte terenuri de vânătoare din toată ţara, constituindu-se 48 de populaţii în circa 30 de judeţe.
La răcoarea pădurii veţi afla şi frumoasa poveste a locului. Încă din anul 1890, stăpânitorul pământurilor din Charlottenburg, contele Siegfried von Wimpffen, construieşte aici o Casă de vânătoare, iar în 1902 începe împrejmuirea şi amenajarea pădurii ca parc de vânătoare, pe o suprafaţă iniţială de 18 hectare, care ajunge în final la 1.195 hectare. Acest parc a fost colonizat cu exemplare de cerb lopătar aduse din Serbia, iar mai apoi şi din Boemia, Germania şi Austria. Povestea locului continuă după Primul Război Mondial, când pădurea şi parcul de vânătoare Şarlota trec sub administrarea statului, prin structurile sale succesive de administraţie silvică. Din acel moment şi până în prezent, cu ajutorul generaţiilor de silvicultori, s-a păstrat preocuparea pentru amenajarea şi gospodărirea acestei păduri ca „parc de importanţă cinegetică deosebită pentru protecţia cerbului lopătar”.
De-a lungul timpului, cerbul lopătar crescut la Şarlota a fost colonizat şi în Germania, Austria, Bulgaria şi nu numai.
Muzeul, care funcţionează în casa fostului şef al ocolului din perioada interbelică, inginer Wrbitsky, renovată şi amenajată conform noii destinaţii, reprezintă un adevărat centru de educaţie pentru publicul larg în problematica atât de actuală a ecologiei.
Despre cerbul lopătar alb se spune că ascunde un blestem care cade năprasnic asupra vânătorilor care îl împuşcă mortal. Senatorul Ilie Sârbu povestea că din greşeală, cu mulţi ani în urmă a rănit un lopătar alb din greşeală, la o partidă de vânătoare. „Ştiam că există un blestem al lopătaului alb. Nu am vrut să-l împuşc, dar mi-a intrat în bătaia puştii când urmăream un mistreţ”, spunea Ilie Sârbu, care şi-a reamintit de întâmplare după ce a avut personal accidentul de vânătoare. „Poate şansa mea a fost că lopătarul nu a murit atunci”, rememora Sârbu.
Tot în Parcul Şarlota trăiesc şi mufloni, oaia sălbatică originară din Corsica şi Sardinia, care s-a acomodat foarte bine condiţiilor de la noi, înmulţindu-se an de an, în vreme ce în restul Europei aceştia sunt pe cale de dispariţie.
