Acasă Actualitate Veșnica problemă: 89 de clădiri din cadrul școlilor din Timiș nu au...

Veșnica problemă: 89 de clădiri din cadrul școlilor din Timiș nu au autorizație ISU

DISTRIBUIȚI

Luni, 11 septembrie, începe noul an școlar 2023 -2024, iar sistemul de învățământ din Timiș continuă să stea prost, în ceea ce privește infrastructura și siguranța elevilor și profesorilor în unele clădiri.

Inspectoratul Școlar Județean Timiș susține că, în total, unitățile de învățământ activează în 941 de clădiri dintre care autorizate ISU sunt 103, iar neautorizate, 89.

749 de clădiri nu fac obiectul autorizării.

În Timișoara, există unități școlare care activează în mai multe containere școlare, cum sunt Școala nr. 30, Școala nr. 19, Colegiul Național Bănățean. Școala gimnazială nr. 7 sau Liceul Grigore Moisil.

Reamintim că, în 2022 -2023, mai mulți părinți sunt revoltați că în sistemul de învățământ din Timișoara există sute de elevi care urmează cursurile în containere speciale confecționate din tablă zincată și căptușite cu spumă poliuretanică. Ei susțin că acestea sunt extrem de periculoase pentru sănătatea copiilor care sunt nevoiți să stea zi de zi în acele încăperi.

Mamele au făcut mai multe sesizări la instituțiile abilitate – Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Direcția de Sănătate Publică, Primăria Timișoara, Prefectura Timiș și chiar Mitropolia Banatului, de care ține o școală primară, cea de pe bv. Liviu Rebreanu.

„Am spus și la Primăria Timișoara și la Direcția de Sănătate Publică Timiș: «Uitați, puneți-vă o pungă de plastic pe față să vedeți cum respiră acei copii care urmează școlile și cursurile în acele tomberoane izolate cu spumă poliuretanică!»”, a declarat o mămică. Școlile nu pot folosi aceste containere fără avizul DSP-ului. Unele l-ar avea, altele nu.

Comentarii

comentarii