Acasă Economic Veşti bune pentru patronii din Timiş care vor face angajări speciale, începând...

Veşti bune pentru patronii din Timiş care vor face angajări speciale, începând din decembrie 2016

DISTRIBUIȚI

ajofm timis stradaVeşti bune pentru patronii din Timiş care vor face angajări speciale din decembrie 2016. Dacă până acum primeau 500 lei pentru încadrarea în muncă a unui şomer cu vârsta de peste 45 ani sau a unui tânăr NEET, de la sfârşitul anului vor primi 900 lei.
Simona Poting, directorul Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Timiş, a explicat că angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri de lungă durata, tineri NEET sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni. De asemenea, angajatorii care încadrează în muncă şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă în cuantum de 900 lei. Subvențiile se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat de persoanele angajate din categoriile prevăzute anterior, precum şi pentru perioadele în care persoanele se află în concediu de odihnă.
Din decembrie, vor primi bani mai mulţi şi patronii care angajează absolvenţi. Pachetul de măsuri active prevăzute de noua OUG nr. 60 adoptată în septembrie 2016 şi care intră în vigoare la sfârşitul anului 2016, majorează cuantumul subvențiilor acordate angajatorilor, prin plata unei valori nominale. În plus, aceste subvenții se vor da și pentru încadrarea în muncă a unor categorii noi, respectiv șomerii de lungă durată și tinerii NEET. “Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat o sumă în cuantum de 900 lei. Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată, absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, suma în cuantum de 900 lei pe o perioadă de 18 luni”, a informat AJOFM Timiş. Mai mult, se va acorda o primă de instalare de 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul şi 15.500 lei pentru persoanele care sunt însoțite de membrii familiei care își schimbă domiciliul. (tânăr NEET înseamnă că acea persoană nu urmează vreo formă de învăţământ sau de formare profesională).

Comentarii

comentarii