Acasă Actualitate Veteranul măcelarilor din Lugoj a primit „Cheia Oraşului”

Veteranul măcelarilor din Lugoj a primit „Cheia Oraşului”

DISTRIBUIȚI

Tiberius Gaspar cheia orasuluiDistincţia a fost înmânată de către primarul Francisc Boldea decanului de vârstă al măcelarilor din Lugoj, Tiberiu Gaşpar, de 92 de ani, veteran de război şi unul dintre cei mai vârstnici meseriaşi din urbea de pe Timiş. Ceremonia a avut loc în Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, la finalul serviciului religios de duminică. „Prin această distincţie dorim să apreciem contribuţia acestui om la păstrarea tradiţiei meseriaşilor în Lugoj. Titlul vine ca o recunoaştere a valorii umane şi ca o omagiere a anilor de viaţă trăiţi în cinste, corectitudine şi respect faţă de munca bine făcută. De aceea, consider că merită din plin acest titlu”, a declarat primarul Francisc Boldea.

Comentarii

comentarii