Acasă Actualitate Vicențiu Babeș, primul academician din Banat, geniul politic, și Victor Babeș, cel...

Vicențiu Babeș, primul academician din Banat, geniul politic, și Victor Babeș, cel mai mare savant cu rădăcini în Banat

DISTRIBUIȚI

Joi 7 decembrie, de la ora 17.00, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara și Editura „Victor Babeş” au lansat lucrarea  „Vincențiu și Victor Babeș, figuri strălucite ale Banatului”, semnată de prof. univ. emerit dr. Sabin Ionel.

Ediția a fost îngrijită de prof.univ.emerit.dr. Dan V. Poenaru, directorul editurii Victor Babeș.

Evenimentul a trezit un interes foarte mare, mai ales că UMFT si editura poartă numele chiar de Victor Babeș, de aceea amfiteatrul „Pius Brînzeu” (sala Senatului), din Piaţa Eftimie Murgu nr. 2 a fost arhiplin cu medici, profesori, studenți și public interesant.

Lansarea cărții a avut loc în aceeași zi când Editura Victor Babeș a împlinit 15 ani de activitate.

Cu acest prilej, rectorul Octavian Crețu a amintit că, în această perioadă, au fost lansate 560 de cărți și activitatea se află într-o creștere progresivă de la un an la altul.

De aceea prof. Crețu i-a înmânat prof. Dan V. Ponaru, două diplome de excelență – una pentru editura Victor Babeș și una pentru imprimeria UMFT.

Amfitrion al serii a fost prof.univ. dr. Dan V. Poenaru, director general al Editurii „Victor Babeș”, iar alături de autor au luat cuvântul prof. univ. dr. Octavian Marius Crețu, rectorul UMFVBT, prof. univ. dr. Marius Raica și prof. univ. dr. Alexandru Ruja, precum și autorul, prof. Sabin Ionel.

În prefața cărții, prof. Poenaru a scris:

“Această impresionantă monografie este marcată de originalitatea ei. Sabin Ionel se dovedește a fi un bun cunoscător al satului Hodoni, în care a locuit și familia Babeș, reușind a ne situa într-un peisaj existențial complet.

Profesorul Sabin Ionel reușește prin pana sa să cuprindă dimensiunea socială, politică, profesională și etică a activității laborioase a savantului Victor Babeș.

Prin această carte Sabin Ionel își face o strălucită intrare în istoria medicinei. În primul capitol al cărții este prezentată biografia familiei Babeș, a lui Vicențiu Babeș, primul academician din Banat care a fost numit și geniul politic al Banatului.

Cel de al doilea capitol este dedicat vieții marelui savant Victor Babeș cel mai mare savant cu rădăcini în Banat, așa cum precizează autorul. În ideea că fiecare volum trebuie să aducă ceva nou, într-un amplu subcapitol al acestei cărți (Victor și modelul Faust) se prezintă o viziune cu totul inedit asupra omului și savantului Victor Babeș.

Acestei capitole sunt remarcabile printr-un mare număr de documente și fotografii mai puțin știute, de un stil literar atractiv. Este impresionantă diversitatea surselor de documentare și numeroasă bibliografie.

Pentru lumea medicală în care foarte mulți îl consideră pe Victor Babeș cel mai mare savant în acest domeniu, cartea este un prilej de maximă bucurie mândrie și satisfacție sufletească.

Adresez cele mai respectuoase mulțumiri domnului Sabin Ionel pentru că a oferit spre publicarea această carte unicat Universității și Editurii ce poartă numele marelui savant Victor Babeș”,  scrie în prefața volumului prof.univ.emerit dr. Dr Dan V. Poenaru,  membru al Academiei de Științe Medicale din România. directorul general al editurii Victor Babeș Timișoara.

Scriitor, cercetător, istoric, publicist, fost director al editurii Politehnica, dar și profesor emerit la Facultatea de Electronică și Telecomunicații a Universității Politehnica din Timișoara, Sabin Ionel este semnatar al mai multor volume, precum „Profesorii” (2002), „Seniorii”, „Interviuri” (2004), „Polifonie”, „Poeme” (2006), „Generația”, „Interviuri” (2010), „România în Quonotations” (2010),  „Așteptarea” (2011), „Depărtările” (2012), „Paradigma elenă” (2015) și multe altele, cea mai recentă fiind „Satul ca obârșie”, volum apărut în acest an la Editura Politehnica, despre istoria familiei Babeș.

Cea mai recentă apariție editorială a profesorului Sabin Ionel – „Vincențiu și Victor Babeș, figuri strălucite ale Banatului”, o ediție îngrijită de profesorul Dan V. Poenaru, este o contribuție la promovarea culturii în Banat, reprezentând, totodată, un volum de referință pentru universitatea noastră, care poartă cu mândrie numele savantului Victor Babeș, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea.

Un pionier în medicină şi biologie, Victor Babeş a fost creatorul şcolii române de morfopatologie şi microbiologie, a introdus principiul serovaccinării și a inventat diverse săruri şi vaccinuri pentru prevenirea şi combaterea în masă a unor boli transmisibile, devenind unul dintre promotorii activi ai medicinei sociale din România și nu numai.

Victor Babeş s-a născut la 28 iulie 1854, la Viena, însă studiile gimnaziale le-a făcut la Lugoj, tatăl său, Vincenţiu Babeş, fiind o personalitate a vieţii politice şi culturale din Banat, cunoscut avocat, profesor, ziarist, om politic și membru fondator al Academiei Române, care s-a născut în satul bănăţean Hodoni, în 1821, la circa 20 km de Timişoara.

 

 

 

Comentarii

comentarii