Odată cu trecerea în administrarea primăriilor, de la 1 iulie
Judeţeanul rămâne la Ministerul Sănătăţii
Conform noilor prevederi aprobate miercuri, de către Guvernul României, vor fi transferate autorităţilor locale peste 85% din unităţile sanitare aflate în sistemul public, la nivel naţional. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara va rămâne în administrarea Consiliului Judeţean Timiş, cum este şi în acest moment, şi sub tutela MS. “Astăzi, am făcut cel mai important pas din ultimii ani pentru reformarea sistemului sanitar românesc-descentralizarea. În prezent, avem un sistem bicefal: clădirile spitalelor sunt în proprietatea administraţiilor publice (locale, respectiv, judeţene), în timp ce managerii acestor instituţii sunt numiţi de către ministrul Sănătăţii. Realitatea ne-a demonstrat că această decizie a fost una păguboasă“, a declarat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke.
Nimeni nu va fi trimis în şomaj
Prin descentralizare, MS îşi consolidează rolul firesc de strateg şi formator de politici publice şi va ceda rolul de administrator comunităţilor care cunosc şi sunt aproape de nevoile cetăţenilor pe care îi reprezintă. Autorităţile locale vor avea în administrare logistică, financiară şi umană tot ceea ce înseamnă unitate sanitară publică. Descentralizarea înseamnă că managerul din aceste unităţi va încheia contractul de management cu conducerea administraţiei locale şi nu cu MS, cum se întâmplă în prezent. După descentralizare, concursurile pentru ocuparea funcţiilor de manager vor fi organizate de către consiliile de administraţie, în care autorităţile locale vor avea majoritate. Procesul de descentralizare nu creează probleme financiare suplimentare autorităţilor locale, deoarece actuala formă de finanţare a spitalelor se va menţine.
Procesul de descentralizare nu va duce la disponibilizări în cadrul personalului medical, şi aşa insuficient. Interesant este că vor fi plătite şi datoriile istorice ale spitalelor. “Prin achitarea datoriilor unităţilor sanitare, se creează premisa unui nou început, cu responsabilitatea aferentă şi prevenirea unui blocaj al sectorului spitalicesc din cauza facturilor neachitate peste termenul de scadenţă”, a spus Cseke.
Comentarii
comentarii