Astfel, Timişoara va avea 16 staţii de încărcare pentru maşini electrice, proiectul fiind susţinut de toţi consilierii.
A fost însă observaţia liderului grupului PSD din CLT, Daniel Idolu, care a întrebat de ce s-a amânat atât de mult depunerea proiectului votului CLT, când SF-ul a fost gata de mult, întrucât exista riscul depăşirii termenului pentru finanţare.
Adrian Bere, şeful Direcţiei de Mediu din cadrul PMT a explicat că au fost probleme legate de proprietatea terenurilor pe care se vor construi staţiile, iar documentaţia completă a primit-o abia azi de la OCIP.
O altă lămurire a fost cerută de liberalul Simion Moşiu, cu privire la costul ridicat al unei staţii, de 55 de mii de euro, când pe piaţă se află şi la 20 de mii de euro bucata.
Adrian Bere a lămurit şi acest aspect: “Pentru că sunt ultraperformante, potrivit Ghidului”.
Consilierul local Adrian Orza a opinat că ar trebui întrebaţi şi cei de la Spitalul Municipal şi Poliţia Locală dacă nu au nevoie de maşini electrice, pentru că s-ar reduce foarte mult zgomotul.
Din totalul investiţiei, primăria va contribui cu 10%.
Comentarii
comentarii