Acasă Actualitate VpB Fest, în Timișoara: concursuri pentru bicicliști, acrobații și concerte

VpB Fest, în Timișoara: concursuri pentru bicicliști, acrobații și concerte

DISTRIBUIȚI

S-a dat startul primei ediții a VpB Fest – festivalul bicicliștilor din Timișoara, care are loc sâmbătă și duminică pe strada Mărășești. Două zile pline de concursuri, acrobații și concerte, plus diverse ateliere, eveniment organizat de Verde pentru Biciclete.

Aici îl puteți vedea și pe Gabi Orban, deținătorul a trei recorduri mondiale, care vine de la Sfântul Gheorghe să susțină patru show-uri de acrobație pe bicicletă. Cei de la IPJ Timiș în parteneriat cu Mercury Communications aduc, pentru prima dată în Timișoara, “Bicicleta beată” – o bicicletă care o să-i ajute pe timișoreni să înțeleagă cât de periculos este să consume alcool și apoi să se deplaseze cu bicicleta. Ciclocurierii vă vor învăța cum să reparați o pană în doar 10 minute, iar duminică, suporterii ASU Poli au șansa să facă echipă cu jucătorii și să participe la un mini campionat de tenis cu piciorul. Voluntarii de la Salvați Copiii au organizat o spălătorie de biciclete, iar cei de la Cufir realizează împreună cu toți participanții logo-ul festivalului, din cuie și ață. Pe scena festivalului de pe Strada Mărășești au urcat sâmbătă, de la ora 19, cei de la JazzyBIT, urmați de trupa Mud Boulevard; iar duminică, de la ora 19, Alexandrina.

Programul complet îl găsiți aici: https://www.facebook.com/verdepentrubiciclete/photos/gm.641166529618484/10155464077966610/?type=3&theater.

 

Comentarii

comentarii