Acasă Actualitate Zece „umbre” pentru angajaţii Primăriei Timişoara

Zece „umbre” pentru angajaţii Primăriei Timişoara

DISTRIBUIȚI
Programul Job Shadow Day a făcut posibil ca joi, 3 martie, zece tineri să devină, pentru câteva ore, „umbrele” unor angajaţi ai Primăriei Timişoara. Vizita la primărie a început cu o prezentare a instituţiei şi a modului de lucru din departamentele acesteia.

 Viceprimarul Adrian Orza le-a făcut celor zece „umbre” o scurtă descriere a ceea ce înseamnă Consiliul Local Timişoara şi Primăria Timişoara, iar unul dintre tineri a devenit umbra edilului pentru câteva ore, participând şi la audienţele pe care acesta le avea programate. Ceilalţi participanţi au urmărit cu interes activitatea altor angajaţi ai Primăriei Timişoara.  “Job Shadow Day presupune vizita unui număr de elevi într-o companie sau instituţie publică. Aceştia vor deveni pentru o zi "umbra" uneia din persoanele angajate la companiile şi institutiile partenere ale programului. În acest fel, elevii vor putea avea o mai bună perspectivă despre ce presupun anumite joburi din ramura pe care şi-au ales-o, despre responsabilităţi şi munca în echipă. Pe viitor, ei se vor putea orienta cu o mai mare uşurinţă în cariera profesională şi vor putea lua decizii în cunoştiinţă de cauză”, spun organizatorii programului.

Comentarii

comentarii