Acasă Eveniment Ziua Austriei şi Cehiei, la Timişoara

Ziua Austriei şi Cehiei, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

ziua austriei si cehiei la timisoaraSâmbătă, 31 octombrie, Consulatele Austriei şi Cehiei la Timişoara marchează Ziua Austriei şi Cehiei. Cu acest prilej, la Bastionul Maria Therezia, de la ora 18.30, va avea loc o recepţie.

La eveniment sunt invitate personalităţi din toate cele şase judeţe ale circumscripţiei consulare austriece, reprezentanţi ai corpului consular, ai oamenilor de afaceri austrieci, ai cultelor, ai universităţilor şi ai cetăţenilor austrieci din România. De asemena, participă autorităţile locale şi judeţene, europarlamentari şi parlamentari, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai societăţii civile. În data de 15 mai 1955, la Palatul Belvedere, din Viena, capitala Austriei, a fost semnat Tratatul de Independenţă a Austriei, privind crearea unei ţări independente şi democratice, de către cele patru mari puteri: Franţa, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică, fiindcă nu avea un statut juridic foarte clar. Atunci, de la balconul palatului, s-a strigat pentru prima oară „Austria este liberă”. „Încă de la înfiinţarea statului, cehii s-au înţeles foarte bine cu timişorenii. Republica Cehă ocupă locul 13 ca şi investiţii în România. Organizarea acestui eveniment nu este o înâmplare. La Timişoara, evenimentul va avea cea mai mare amploare. Anul viitor, intenţionăm să organizăm o expoziţie de fotografii având ca subiect invazia din 1968 din Cehia, împreună cu Institutul Francez. Intenţionăm să organizăm mai multe acţiuni culturale. Intenţionăm să mediatizăm candidatura Timişoarei la titlul de capitală culturală europeană, să mediatizăm în presa din Cehia şi să ajutăm cu ce putem această candidatură. Banatul este foarte cunoscut turiştilor cehi. Avem un proiect în Cehia care sprijină dezvoltarea zonei turistice a Banatului” spunea anul trecut, în 5 noiembrie, cu prilejul marcării Zilei Cehiei, Excelența Sa Jiří Šitler, ambasadorul Republicii Cehe în România.

Comentarii

comentarii