Acasă Cultura Ziua Mondială a Poeziei, în cea mai spectaculoasă clădire din Timişoara

Ziua Mondială a Poeziei, în cea mai spectaculoasă clădire din Timişoara

DISTRIBUIȚI

De Ziua Mondială a Poeziei, miercuri, 21 martie, poezia, muzica şi apa se întâlnesc, la ora 17.00, într-una din cele mai spectaculoase clădiri din Timişoara, aflată în patrimoniul Aquatim. Aceasta seamănă izbitor cu un OZN, fapt pentru care fotografiile sale de pe Google Earth au atras atenţia internauţilor din toată lumea.

Astfel, la Staţia de tratare a apei Urseni, de pe Calea Urseni nr. 26 din Timişoara, publicul amator de poezie se poate întâlni cu autori timişoreni, pentru lecturi şi discuţii, într-un loc mai puţin convenţional.

Ilie Vlaicu, directorul Aquatim, a precizat că evenimentul poartă numele de „Samovarul literar” şi este organizat de Aquatim, Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” şi Asociaţia Culturală Ariergarda. Participă poeţii Simona Constantinovici, Ana Maria Puşcaşu, Marius Ştefan Aldea, Aleksandar Stoicovici, Robert Şerban, Tudor Creţu, Marcel Tolcea, Eugen Bunaru, Adrian Bodnaru, Borco Ilin, Andrei Chiş. Discuţiile vor fi moderate de Robert Şerban, Viorel Marineasa şi Daniel Vighi.

La atmosfera serii vor contribui, cu ritmuri de jazz, muzicienii Liviu Butoi şi Tony Kuhn. Intrarea este liberă.

Samovarul literar aşteaptă iubitorii de literatură şi muzică. Grupul de fântâni nr. 1, de la vechea uzină de apă a Timişoarei, în prezent aparţinând Staţiei de tratare Urseni, este o clădire proiectată de arhitectul Laszlo Szekely la începutul secolului trecut, în stil Secession maghiar. Zilei Mondiale a Poeziei îi urmează Ziua Mondială a Apei, în 22 martie, iar Aquatim are în pregătire şi alte evenimente în care porţile staţiilor de tratare se vor deschide publicului larg.

Comentarii

comentarii