Acasă Actualitate 4 Martie 1948 – ziua în care Regele Mihai anunţa public abdicare...

4 Martie 1948 – ziua în care Regele Mihai anunţa public abdicare forţată

DISTRIBUIȚI

Pe 4 martie 1948, la Londra, Regele Mihai a vorbit public despre abdicarea sa forţată, după ce războiul se terminase, iar sovietele striveau independenţa României, instaurându-şi propriul guvern bolşevic.

Declaraţia Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României, la o conferinţă de presă ţinută la Londra în 4 martie 1948:

„În acest moment nu mai este necesar să insistăm asupra împrejurărilor şi cauzelor anumitor evenimente politice. Motivele şi profundele schimbări politice impuse statelor mici ale Europei de Est sunt deja prea bine cunoscute. Cât priveşte România, vreau să mă folosesc de prima posibilitate ce se oferă, a confirma personal faptele aşa cum s-au petrecut.

În dimineaţa zilei de 30 decembrie 1947, Dl. Petru Groza şi Gheorghiu Dej, membri ai Cabinetului Român, mi-au prezentat textul actului de abdicare, îndemnându-mă să-l semnez imediat.

Amândoi s-au prezentat la Palatul Regal după ce acesta a fost încercuit de detaşamente armate, informându-mă că mă vor socoti răspunzător pentru vărsarea de sânge ce va urma ca o consecinţă a instrucţiunilor ce le emiseseră deja în caz că nu voi semna în cadrul limitei de timp impusă.

Acest act mi-a fost impus cu forţa de un Guvern instalat şi menţinut la putere de o ţară străină, un Guvern total nereprezentativ pentru voinţa poporului român.

Acest Guvern a violat angajamentele internaţionale care îl obligau să respecte libertăţile politice ale poporului român, a falsificat alegerile ce i-au anihilat pe liderii politici democraţi care se bucurau de încrederea Ţării.

Îndepărtarea monarhiei constituie un nou act de violenţă în politica de subjugare a României. În aceste condiţii, nu mă consider obligat în nici un fel de acest act care mi-a fost impus.

Cu neclintită credinţă în viitorul nostru, animat de acelaşi devotament şi dorinţă de a munci, voi continua să servesc poporul român, de care destinul meu este legat inexorabil.” (sursă text: Calendarul Regal 2019)

Comentarii

comentarii