Acasă Actualitate 500 de cerşetori depistaţi în câteva luni, în Timişoara

500 de cerşetori depistaţi în câteva luni, în Timişoara

DISTRIBUIȚI

Săptămâna aceasta, polițiștii locali din Timişoara au continuat acțiunile pentru depistarea cerșetorilor, a oamenilor străzii și a minorilor lipsiți de supraveghere. Astfel, în ultimele două zile, au fost depistaţi 21 de cerşetori de persoane care apelează zilnic la mila cetăţenilor din oraş. Majoritatea celor  care cerşeau au fost depistați în mai multre rânduri pe raza municipiului, fiind deja înscriși în baza de date. Până în prezent, aproximativ 500 de persoane care cerșeau sau vagabondau pe străzi au fost preluate în baza de date, o mare parte dintre ei fiind surprinşi la cerşit în mod repetat.  În ultima perioadă s-a constatat o diminuare a fenomenului cerșetoriei în special în zonele centrale, precum și în intersecții, aceste categorii de persoane retrăgându-se spre zonele mai mărginașe. Pentru că au existat date că aceștia sunt mai prezenți pe mijloacele de transport în comun s-au intensificat și acțiunile pe tramvaie, troleibuze, autobuze. Cu toate acestea, Poliția Locală Timișoara continuă acțiunile, în timpul săptămânii, dar și în weekend-uri, menținând astfel intenția de diminua acest fenomen pe raza municipiului Timișoara.

Comentarii

comentarii