Acasă Actualitate Săptămâna prevenirii criminalităţii a început la Timişoara

Săptămâna prevenirii criminalităţii a început la Timişoara

DISTRIBUIȚI

IPJ Timiş a demarat săptămâna aceasta o campanie de prevenire a furturilor, care se adresează timişorenilor, dar şi locuitorilor judeţului Timiş. Campania a debutat miercuri, 26 septembrie, şi se va derula până  pe 31 decembrie 2012 având ca scop informarea cetăţenilor cu privire la modalităţile de protejare a propriei persoane, locuinţelor, autoturismelor şi a produselor din societăţile comerciale. Pentru obţinerea rezultatelor scontate vor avea loc întâlniri cu grupurile ţintă, la sediile asociaţiilor de proprietari, locatari, în locuri publice stradale şi diferite centre comerciale. Un element definitoriu al infracţiunilor contra patrimoniului, în general, şi al infracţiunilor de furt, în special, îl reprezintă faptul că acestea au consecinţe imediate şi directe asupra cetăţenilor care le-au căzut victime, indiferent de categoriile sociale din care aceştia fac parte. De aceea, fiecare persoană ar trebui să ţină cont de un set de reguli minime pentru a evita să devină victimele unor infracţiuni. Poliţiştii le recomandă timişorenilor ca la plecarea de la domiciliu să asigure uşa de acces şi ferestrele, cu precădere a celor situate la demisol sau parter, iar dacă absenţa este îndelungată, rugaţi o persoană de încredere să procedeze astfel încât să nu fie simţită lipsa dumneavoastră. Pentru a nu atrage atenţia agresorilor, nu vă împovăraţi cu genţi, poşete sau sacoşe prea mari şi alegeţi cu grijă traseul pe care vă deplasaţi, evitaţi noaptea parcurile, străzile pustii şi terenurile virane. Doamnele şi domnişoarele ar trebui să poarte poşeta imobilizată de braţ sau în partea din faţă a corpului, lipită de haină, iar bărbaţii trebuie să poarte portofelul într-un buzunar interior, în partea din faţă, cât mai aproape de corp şi niciodată în buzunarele din spate sau în cele laterale! Totodată, este de evitat  transportarea unor sume mari de bani, iar portofelul nu trebuie purtat în plase, deoarece hoţii se pot folosi de o lamă pentru a tăia sacoşa şi aşa veţi rămâne fără bunuri. Când părăsiţi autoturismele, pentru a evita furtul acestora, scoateţi cheia din contact, chiar daca veţi lipsi pentru un timp foarte scurt, deaorece furtul unui autoturism cu cheile lăsate în contact durează doar câteva secunde. Parcaţi autoturismul astfel încât să fie vizibil din locuinţa dumneavoastră şi, pe cât posibil, în locuri iluminate sau cât mai circulate şi nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică etc.) indiferent de cât timp lipsiţi. Chiar şi în staţiile de alimentare cu carburant, acţionaţi sistemul de închidere al autoturismului.

Comentarii

comentarii