Acasă Actualitate Absenţa educaţiei creştine scade sporul natural

Absenţa educaţiei creştine scade sporul natural

DISTRIBUIȚI

Evoluţia natalităţii în Caraş-Severin, or, mai degrabă involuţia este un trend deja binecunoscut, urmând direcţia naţională în acest domeniu. Sporul negativ al populaţiei a fost constant, din păcate, în ultimii ani, pentru că natalitatea era în scădere. Dacă luăm drept punct de plecare anul 2007 (pentru că instituţiile de specialitate lucrează în acest fel), statisticile spun că în Caraş-Severin s-au născut 2.828 de copii, din care 1.696 în mediul urban şi 1.132 în mediul rural. Aceasta înseamnă o rată de 8,6 la mia de locuitori. Totodată, la 1.000 de nou-născuţi, 4,6 la sută au fost născuţi morţi. Un alt indicator, rata de fertilitate, care înseamnă numărul de născuţi vii la 1.000 de femei, arată un procent de 42,5 la sută, la grupa de vârstă 15-19 ani şi 68,1, adică cea mai mare, la grupa 25-29 de ani. Este evident, astfel, că femeile decid să aibă copii puţin mai târziu decât cu două decenii în urmă. În 2009, conform statisticilor medicale din Caraş-Severin, s-au născut 1992 de copii. Este, deci, vizibil sporul natural negativ, de la un an la altul. 2010 nu face rabat de la această direcţie şi, după cum se întrevede, nici 2011.  Medicul primar Romeo Dumitrescu, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, consideră că natalitatea a scăzut drastic faţă de 1989. Medicul pune pe primul plan, vizavi de scăderea natalităţii, educaţia, concepţia despre viaţă a tinerilor, mai ales a tinerelor. „Este vorba de lipsa unei educaţii creştine autentice, spune doctorul Dumitrescu, astfel România ajungând pe locul întâi în lume la avorturi. În 2007, dacă luăm drept referinţă acest an, pe care şi ultimele statistici îl iau, existau 1,5 milioane de avorturi în ţară, depăşind chiar şi Rusia la acest capitol. Motivaţia e că respectivele tinere nu au o educaţie corespunzătoare în ce priveşte înţelegerea evenimentului de a fi mamă. De băieţi nici nu mai vorbesc, pentru că majoritatea nu au habar despre ce înseamnă concepţia. Este vorba însă şi de un libertinaj inevitabil după 1989. Nu exclud însă nici o înrăutăţire a nivelului de trai, care descurajează pe oricine doreşte să-şi întemeieze o familie.” Tinerele familii care contribuie la creşterea natalităţii trag şi ele destul de greu din punct de vedere material. „Consumăm cam două pachete de pampers pe lună, ne spune reşiţeanca Laura Badea. Asta înseamnă aproximativ 120 de lei. Apoi: creme, săpun, şampon, şerveţele, cu totul trece peste 200 de lei. Aceasta e numai întreţinerea. Micuţa noastră, Sara, are trei săptămâni, suge încă, dar când va mânca, un borcănaş cu mâncare costă cel puţin 7 lei.”

 

Comentarii

comentarii