Acasă Economic Angajaţii de la două hoteluri din Băile Herculane, obligaţi să-şi semneze demisiile

Angajaţii de la două hoteluri din Băile Herculane, obligaţi să-şi semneze demisiile

DISTRIBUIȚI

Revoltă printre angajaţii a două hoteluri din staţiunea Băile Herculane. 15 salariaţi acuză că au fost aruncaţi în stradă, fără să li se plătească niciun drept. Oamenii spun că şefii lor, directorii hotelurilor la care au lucrat zeci de ani, le-au pus demisiile în faţă şi le-au cerut să le semneze. Încercau astfel să evite o concediere colectivă şi obligaţia de a le plăti cele două salarii compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă. Foştii angajaţi povestesc că totul a început în luna noiembrie 2012, când li s-au pus demisiile în faţă. Sub presiune, 65 de oameni, din cei 80 aflaţi în această situaţie, au cedat. Cei care au refuzat compromisul, pentru că pierdeau cele 2 salarii compensatorii, susţin că sunt şi acum şicanaţi de executorii judecătoreşti. “Şefa de la personal i-a obligat să semneze demisia. În momentul respectiv, oamenii au protestat. Şi atunci, sub anumite presiuni, aspecte, oamenii au semnat. Unii demisia, unii concedierile”, a declarat Ion Dârpeş, un fost angajat. Fostul director susţine că cele două hoteluri aduceau în trecut un profit de milioane de euro anual. “Societatea avea profit de 3 milioane de euro pe an. În acest an, acest profit s-a redus substanţial. Iar acum s-a spart tot din hotel”, a precizat fostul director, Nicolae Almăşan. Managerul actual al societăţii respinge acuzaţiile. “În primul rând, nu au fost concediaţi de la noi, au fost disponibilizate 11 persoane. Concedierea nu a fost una colectivă, ci una individuală, conform legii. Toate condiţiile au fost respectate”, a explicat directorul Administrator Hoteluri, Attila Joss. Oamenii au reclamat situaţia şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Caraş Severin, dar până acum nu s-a luat nicio măsură.

Comentarii

comentarii