Acasă Sport Boxerii români şi-au luat revanşa la Timişoara

Boxerii români şi-au luat revanşa la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Liga Europei de Box a poposit, weekend-ul trecut, la Timişoara, Sala „Constantin Jude” fiind pur şi simplu asaltată de un număr impresionant de iubitori ai boxului, demonstrând că publicul timişorean ştie să aprecieze boxul de calitate. După ce în prima confruntare reprezentativa României a pierdut în faţa Slovaciei, pugiliştii români erau foarte hotărâţi să-şi ia revanşa în faţa propriilor susţinători şi să reuşească o calificare în semifinalele Ligii Europene de Box. Cei şapte boxeri care au făcut parte din selecţionata României au dat totul pe ringul de box şi au reşuit să ridice toată sala în picioare prin evoluţiile lor. Românii aveau nevoie de cinci victorii din şapte partide pentru a fi siguri de calificarea în penultimul act al turneului. Primele rezultate ale boxerilor români au fost un abandon, două remize şi o victorie, fapt ce făcea ca obiectivul de calificare în semifinale să fie din ce în ce mai dificil. Românii aveau nevoie de victorii în ultimele partide ale turneului pentru a învinge reprezentativa Slovaciei. Alexandru Cristofor, la categoria 64 kg şi Petrişor Gănănău, la categoria 60 kg, au reuşit să-şi învingă fiecare adversarul şi să aducă victoria pentru reprezentativa României împotriva Slovaciei. Deşi au reuşit să-şi ia revanşa împotriva slovacilor, boxerii români nu sunt siguri pe calificare, deoarece românii mai aveau nevoie de o singură victorie împotriva Slovaciei pentru a ajunge în semifinale.

Arbitrajul i-a nemulţumit pe români

Deoarece calificarea sigură în semifinalele Ligii Europene de Box atârna de o singură partidă câştigată, oficialii delegaţiei române s-au declarat foarte nemulţumiţi de maniera de arbitraj în unele partide. Arbitrajul din meciul boxerului timişorean Flaviu Biea a fost cel mai contestat deoarece toată lumea a văzut că timişoreanul a dominat clar partida, însă cu toate acestea, arbitrii partidei au decis ca meciul să fie declarat remiză. O altă partidă a cărui arbitraj nu a fost pe placul oficialilor români a fost cea a boxerului Răzvan Andreiană. Din păcate, România depinde de rezultatele celorlalte componente ale grupei pentru calificarea în semifinale. Reprezentativa României are nevoie, pentru a ajunge în penultimul act al turneului, ca săptămâna viitoare Ungaria să învingă Slovacia. Accederea pugiliştilor români în semifinalele Ligii Europene De Box ar fi benefică şi pentru Timişoara, deoarece, cele mai mari şanse pentru a găzdui faza semifinalelor le are oraşul de pe Bega.  

 

Comentarii

comentarii