Anchetatorii au ajuns la concluzia că studenta în anul III la Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș”, găsită moartă, într-un apartament din Timișoara, fusese înjunghiată de iubit, într-o criză de gelozie.
Tânăra, în vârstă de 21 de ani de loc din Baia de Arama, județul Mehedinți, a fost descoperita moartă de colegele împreună cu care a închiriat un apartament în zona Gării de Nord, pe bulevardul Dragalina din Timișoara.
Cele două tinere s-au întors, vineri după-amiază, de la cursuri, dar au găsit uşa încuiată şi nu au putut intra. Au sunat-o pe prietena lor cu care locuiau, însă aceasta nu a răspuns. În cele din urmă cele două au reuşit să deschidă uşa şi să pătrundă în interiorul apartamentului, iar pe pat, într-una dintre camere şi-au găsit colega moartă.
Au sunat imediat la numărul de urgenţe 112, iar poliţiştii ajunşi la faţa locului au început cercetările, în timp ce cadavrul tinerei a fost preluat de medicii legişti, care au stabilit că a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit.
Polițiștii au deja un suspect, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Caraș-Severin, pe care l-au și reținut. Este vorba despre fiul proprietarei apartamentului, care era iubitul victimei. Potrivit primelor informații, cei doi erau împreună de anul trecut.
Înainte de crimă, tinerii s-au certat și gelozia i-ar fi luat mințile bărbatului care a pus mâna pe un cuțit și a înjunghiat-o mortal. Atacatorul este și el student la Medicină.
Poliţiştii l-au găsit pe tânărul suspect în Caraş Severin. A fost adus de urgenţă în Timişoara, unde a fost audiat. Astăzi va fi dus în faţa magistraţilor Tribunalului Timiş.