Acasă Actualitate Cum a căzut Timișoara în mâinile otomanilor. Decapitarea comandantului Losonczy la părăsirea...

Cum a căzut Timișoara în mâinile otomanilor. Decapitarea comandantului Losonczy la părăsirea cetății

DISTRIBUIȚI

Căderea Orșovei, Severinului și Belgradului între anii 1521-1524 lasă Timișoara singură în calea otomanilor. După Mohacs sultanul îi lasă lui Zapolya Transilvania, Partium și Banatul, sub suveranitate otomană. Banatul va fi conduse de credinciosului lui Zapolya, Petru Petrovici. Este o perioadă de liniște și relativă pace.

În anul 1541 se formează principatul Transilvaniei, iar la domnie urmează Ioan Sigismund Zapolya și mama sa Isabella. Cardinalul transilvan George Martinuzzi face o politică duplicitară și încheie un acord cu Habsburgii cărora le cedează Transilvania. În vara lui 1550 trupele imperiale ocupă toate cetățile inclusiv Timișoara.

În fața acestei situații sultanul reacționează și trimite trupe pentru a ocupa cetățile bănățene. După o campanie care cucerește toate cetățile, urmează în toamnă târzie asediul Timișoarei. Venirea ploilor și lipsa tunurilor de asediu duce la ridicarea asediului.

“În anul 1550 la predarea Timișoarei către trupele imperiale, Petru Petrovici va rosti profeticele cuvinte: mă oblig să fiu grăjdarul celui care va reuși să apere trei ani la rând Timișoara. În iunie 1552 trupele otomane conduse de Mehmed Sokolu, beilerbei de Rumelia, se apropie de zidurile cetății. În ziua următoare comandantul Timișoarei, Ștefan Losonczy (István Losonci) închide porțile cetății și declară starea de asediu. Între 26 și 28 iunie otomanii amplasează tunurile în metereze, sapă șanțurile pentru apropierea de cetate. Pe 29 iunie atacă cartierul Palanca Mică, partea de nord și fortificația de piatră din jur. După alte pregătiri, pe 6 iulie se desfășoară al doilea atac otoman. Scrisorile de ajutor ale lui Losonczy rămân fără răspuns. Otomanii bombardează din două părți Turnul Apei, iar apele scăzute favorizează apropierea. Pe 12 iulie apărătorii repară stricăciunile, iar otomanii asaltează Palanca Mica și zidurile castelului. Pe 18 iulie apărătorii solicită două zile pentru a capitula, dar le folosesc pentru repararea zidurilor”, a povestit istoricul Ioan Hațegan.

În 19 iulie asediatorii aduc noi tunuri și le pun în poziție de tragere, iar în 20 începe bombardamentul. Zidurile cad unul după altul în ciuda eforturilor de a le reface. În 24 și 26 se desfășoară alte atacuri care năruiesc fortificația, inclusiv Turnul Apei. Apar discuții între cetățeni și apărători pentru predarea cetății și se stabilesc condițiile de capitulare.

În 27 iulie 1552, apărătorii cetăţii, în frunte cu Ştefan Losonczy, Forgács Simon, Dom Gáspár, Serédi György, Pattantyús Balázs, Deli Balázs, au fost măcelăriţi în timp ce o părăseau.

“În ciuda condițiilor, otomanii îi provoacă la lupă și garnizoana este măcelărită. Grav rănit Losonczy, adus în fața berleibeiului, îi reproșează trădarea, iar acesta ordonă să fie ucis și capul trimis la Stambul. Pretextul a fost nerespectarea capitulării Lipovei în anul 1551. În realitate otomanii masacrează garnizoana unei cetăți spre a-și asigura stăpânirea acesteia”, a mai spus Ioan Hațegan.

Urmează 164 de ani de dominație otomană în Timișoara.

Comentarii

comentarii