Acasă Cultura Cultura germană din Banat, subiect de conferinţe la Timişoara

Cultura germană din Banat, subiect de conferinţe la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Biblioteca Austria din Timişoara organizează, la sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie, trei evenimente culturale deosebite. Primul eveniment va avea loc marţi, 29 martie, de la ora 11.30, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” (Bd. V. Pârvan 4). Conferinţa „Receptarea literaturii de expresie germană din România în spaţiul cultural german” va fi susţinută, în limba germană, de redactorul, criticul literar şi traducătorul Gerhardt Csejka (Frankfurt am Main). Biblioteca Austria organizează evenimentul în colaborare cu Catedra de Germanistică a Universităţii de Vest din Timişoara. În urma aceleiaşi colaborări, miercuri, 30 martie, de la ora 11.30, Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”, va găzdui conferinţa „Die Aktionsgruppe Banat” (Grupul de acţiune Banat), susţinută de scriitorul Gerhard Ortinau, membru fondator al celebrului grup.  Cel de-al treilea eveniment are loc vineri, 1 aprilie, de la ora 19.00, în Sala Studio a Teatrul German de Stat din Timişoara. Actorul Martin Waltz va citi din povestirea „Reise in die Vergangenheit” (Călătorie  în trecut) a celebrului scriitor Stefan Zweig.  În anul  2011 se împlinesc 130 de ani de la naşterea scriitorului şi eseistului austriac. Povestirea publicată postum a fost prezentată publicului de către actorul Klaus Maria Brandauer, în anul 2010, în cadrul Festivalului de la Salzburg. Martin Waltz (născut în 1953 în Viena) a studiat actorie şi regie la Seminarul „Max Reinhardt”din Viena. Este actor, regizor şi director artistic la diferite teatre din Austria, Germania şi Elveţia. De asemenea, a activat şi în domeniul managementului de proiect pentru producţii de teatru şi circ. Intrarea este liberă la toate evenimentele.
 

Comentarii

comentarii