Acasă Actualitate Debandadă totală în jurul Pieţei Iosefin din Timişoara

Debandadă totală în jurul Pieţei Iosefin din Timişoara

DISTRIBUIȚI

iosefin1Miercuri, 10 iulie, în jurul prânzului, în imediata vecinătate a Pieţei Iosefin, zeci de vânzători ambulanţi au ocupat trotuarele pe care şi-au expus mărfuri care mai de care mai obosite. Unii vindeau telefoane mobile la mâna a doua, alţii pietre ponce, iar alţii lucruşoare de prin casă, pentru a mai aduna un ban în plus.

Administraţia Ciuhandu nu a reuşit să stârpească acest fenomen, iar administraţia Robu face eforturi disperate, însă până în prezent rezultatele sunt nesatisfăcătoare.

Ciuhandu nu i-a observat pe bişniţarii care vindeau ţigări

În momentul în care s-a pus piatra de temelie la noua Piaţă Iosefin, primarul Ciuhandu, viceprimarul Orza şi alţi şefi din primărie nu i-au observat (nici măcar atunci) pe bişniţarii care vând ţigări, dar nici pe cei care vindeau pantofi tociţi şi ciorapi din lână. Întrebat la acea vreme de ce permite acest lucru, Ciuhandu a răspuns că nu îi vede. „Nu văd pe nimeni care să vândă pe trotuare, nici bişniţari care vând ţigări nu observ”, spunea Ciuhandu la acea vreme. La câteva zeci de minute distanţă, Ciuhandu a făcut o nouă declaraţie. „Am trimis Poliţia Locală. Nimeni nu mai vinde ţigări şi nici alte lucruri pe trotuar”, a concluzionat primarul.

Amenzile nu îi sperie pe vânzătorii ambulanţi

În lunile mai-iunie, poliţiştii locali au aplicat zeci de amenzi, cuprinse între 200 şi 1.500 de lei celor care vindeau produse pe trotuarele situate în imediata vecinătate a Pieţei Iosefin. În cele mai multe cazuri, vânzătorii care au fost amendaţi au fost prinşi din nou în aceeaşi situaţie. Aşa că, de cele mai multe ori, poliţiştii îi amendează degeaba. Asta pentru că vânzătorii de ocazie nici măcar nu îşi achită sancţiunile primite. Ei plătesc la poliţişti, dar nu amenzi…

Comentarii

comentarii