Acasă Actualitate Elevii unei clase primare refuză să mai meargă la școală după ce...

Elevii unei clase primare refuză să mai meargă la școală după ce învățătoarea lor a murit de COVID-19

DISTRIBUIȚI

După ce și-au pierdut învățătoarea din cauza COVID-19, elevii unei clase primare din Bihor refuză să mai meargă la școală. Cat timp învățătoarea, infectată cu SARS-CoV-2, a fost în spital, la clasa a fost desemnată o învățătoare suplinitoare tânără, ce a reușit să îi atragă pe copii. Doar că, după decesul învățătoarei, s-a luat decizia angajării unui nou cadru didactic titular.

Școala a luat decizia angajării unui nou cadru didactic, pentru a preda până la sfârșitul anului școlar. Părinții sunt nemulțumiți că micuții din clasa a treia sunt nevoiți să treacă prin atâtea schimbări și toată această situație este traumatizantă pentru ei. Au semnat petiții care au ajuns la ISJ și la Ministerul Educației pentru că tânăra învățătoare suplinitoare să revină la catedră.

Zeci de părinți au protestat marți în fața școlii gimnaziale Constantin Șerban din orașul Aleșd, din Bihor. Aceștia au refuzat să își aducă micuții la școală nemulțumiți de schimbarea învățătoarei ce a suplinit-o temporar pe cea titulară, bolnavă de coronavirus.

Răpusă de boală, cadrul didactic a decedat la spital iar la nivelul inspectoratului s-a organizat o ședință publică de repartizare, locul vacant fiind câștigat de o altă învățătoare titulară.

Oamenii susțin că micuții au trecut prin prea multe traume și schimbări, iar acomodarea cu o a treia învățătoare, într-un timp atât de scurt, este mult prea mult pentru ei.

Aceștia nu contestă procedura, dar vor să se facă excepție pentru că e o situație specială. Pentru asta au făcut reclamație și la Ministerul Educației. Ei spun că o vor pe învățătoarea suplinitoare. Se pare că elevii s-au atașat de ea, iar acum trec din nou printr-o nouă trauma după ce au pierdut-o pe învățătoarea lor.

Părinții au făcut și o petiție pe care au înainta-o inspectoratului școlar prin care solicită anularea numirii actualei învățătoarea și reîntoarcerea la catedră a cadrului didactic suplinitor. Însă, pentru că nu a susținut un examen pentru învățământul primar ci doar pentru cel de educator, șanse că această să predea din nou micuților sunt destul de mici.

Inspectorul școlar general adjunct al ISJ Bihor, prof. Horea Abrudan, a declarat că în acest caz s-a respectat metodologia de ocupare a posturilor didactice în învățământul preuniversitar.

„Undeva prin 8 februarie 2021, doamna (care din păcate a decedat) a intrat în concediu medical. Pe perioada concediului, conducerea școlii nu este obligată să publice postul la noi fiind pe termen scurt. Pe acel termen scurt, prin Consiliul de Administrație doamna directoare a dat postul unei profesoare suplinitoare de acolo din zonă. Din păcate, doamna a murit, iar postul s-a vacantat pe un termen lung, nu pe termen scurt, de până în 30 de zile.

Atunci, ea a avut obligația să publice postul la noi. Publicându-l la noi el a trecut prin ședința publică de repartizare. În aceste ședințe publice de repartizare (organizate în fiecare joi la ora 16, la Școala Gimnazială „Oltea Doamna” – n.r.) există o ordine de repartizare, pe care toată lumea interesată de posturi în învățământul preuniversitar o cunoaște. Se poate că la acea ședință publică să fi fost și doamna numită de directoarea liceului. Dar nu ar fi avut prioritate în a-și ocupă postul. Și l-a luat altcineva.

ISJ va răspunde semnatarilor petiției, precizându-le aspectele din metodologia de mișcare a personalului didactic care stau la baza deciziei luate. Nu directoarea a făcut vreo schimbare, ci schimbarea a fost impusă de metodologie și de faptul că cea care a fost numită de școală pe termen scurt, să o înlocuiască pe doamna bolnavă, nu a mai reușit ulterior decesului și vacantării pe termen lung să ocupe postul din nou”, a declarat adjunctul ISJ Bihor, Horea Abrudan.

Părinții susțin că de miercuri își vor trimite copiii la școală pentru a nu pierde materia, și așa afectată de orele online, dar nu vor renunța la demersurile făcute și speră că reprezentanții din Minister vor face o excepție în acest caz, fiind vorba despre interesul copiilor.

Sursa: antena3.ro

Comentarii

comentarii