Acasă Actualitate Firmele de deszăpezire – puse în gardă pentru perioada următoare

Firmele de deszăpezire – puse în gardă pentru perioada următoare

DISTRIBUIȚI

Pentru că meteorologii anunţă înrăutăţirea vremii, primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a convocat, miercuri dimineaţă, Comandamentul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă. Conform unei licitaţii desfăşurate în 11 ianuarie anul curent, de deszăpezirea Timişoarei se vor ocupa, până în 2016, Retim, Societatea Drumuri Municipale şi Drufec. Astfel, Retimului îi revine partea de nord, iar de partea de sud a oraşului se vor ocupa SDM şi Drufec. Reprezentanţii celor trei societăţi au fost atenţionaţi să fie pregătiţi pentru perioada imediat următoare, în care se aşteaptă ninsori şi polei. De asemenea, s-a discutat şi cu reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara, pentru  ca aceştia să se asigure că mijloacele de transport în comun vor circula normal. În cazul căderilor abundente de zăpadă, deszăpezirea se va efectua întâi pe arterele de penetraţie în oraş, apoi pe bulevardele mari, în intersecţiile majore, pe liniile mijloacelor de transport în comun şi apoi se va trece la străzile mici. Dispeceratul pus la dispoziţia timişorenilor funcţionează după următorul program: telefoanele 0256.408.439 sau 0256.499.212; (luni şi miercuri 8.00-15.00, marţi 8.00-19.00, joi 8.00-18.00, vineri 8.00-14.00); în restul perioadei, la Poliţia Locală, la numărul de telefon 968. Reprezentanţii municipalităţii se adresează şi timişorenilor, amintindu-le că au obligaţia să cureţe trotuarele din preajma propriilor imobile de zăpadă. “Rugăm cetăţenii oraşului şi societăţile comerciale ca, în caz de ninsori, să îşi îndeplinească obligaţia legală de a curăţa trotuarele din faţa domiciliului/sediului”, spun reprezentanţii Primăriei Timişoara.

Comentarii

comentarii