Acasă Actualitate Grupul CEZ în România a fost selectat pentru prestigiosul premiu European Business...

Grupul CEZ în România a fost selectat pentru prestigiosul premiu European Business Awards 2012/2013

DISTRIBUIȚI

Puternicul grup ceh este deținătorul întregului sistem hidroenergetic al Reșiței
CEZ este unul dintre cei patru finalişti care vor reprezenta mediul de afaceri din România în competiţia European Business Awards 2012/2013. Grupul CEZ din România a fost selectat ca finalist naţional în cursa pentru The Millicon Award for Environmental & Corporate Sustainability Award 2012/2013 (Premiul Millicon pentru Sustenabilitate Corporatistă şi de Mediu), acordat de European Business Awards, ne informează ofițerul de relații publice, Angelica Barbu. CEZ este un jucător cheie pe piaţa de energie din Europa Centrală şi de Sud-Est, iar în România, proiectele sale de responsabilitate socială au atras atenţia organizaţiei, prin sustenabilitate şi coerenţă. „Suntem încântaţi şi mândri că afacerile şi proiectele noastre din România au fost selectate să reprezinte mediul economic naţional la nivel european, într-o competiţie a celor mai buni dintre cei mai buni. Acest lucru ne încurajează să continuăm investiţia în mediu şi în grija faţă de comunităţile în care operăm”, a declarat Jan Veskrna, preşedinte al Directoratului CEZ România.     European Business Awards este o competiţie prestigioasă încă din 2007, promovând performanţa, succesul şi etica în mediul de afaceri european. În 2011, European Business Awards a implicat peste 15.000 de companii din peste 30 de ţări de pe continent, premiind cele mai bune afaceri, în aplauzele unui public valoros, format din şefi de state, leaderi economici, trusturi media şi personalităţi academice. Grupul CEZ, care a investit destul de masiv în Caraș-Severin, cumpărând de la rușii de la TMK întregul sitem hidroenergetic, este unul dintre cei mai puternici producători, furnizori şi distribuitori de energie din Europa, atât din punct de vedere al capacităţilor operaţionale, cât şi din punctul de vedere al numărului de clienţi. Grupul CEZ este un jucător cheie pe piaţa de energie electrică a Europei Centrale şi de Sud- Est şi este al doilea mare exportator de energie din Europa. Grupul de firme acoperă domenii industriale variate, pornind de la extracţia de materii prime, generarea de energie, distribuţia de energie şi până la comercializarea energiei electrice şi termice, precum şi a produselor auxiliare. Cehii de la CEZ sunt prezenți pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuție Electrica Oltenia SA, care, după procesul de transformare, asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judete: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman. Afacerile Grupului CEZ în România sunt reprezentate de cele opt companii – CEZ Distribuţie, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.

Comentarii

comentarii