Acasă Actualitate Polițiștii rutieri cărășeni au aplicat peste 700 de sancțiuni într-o săptămână

Polițiștii rutieri cărășeni au aplicat peste 700 de sancțiuni într-o săptămână

DISTRIBUIȚI

36 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au desfăşurat, în 1 și 7 octombrie a.c., pe raza întregului judeţ, acțiuni pentru reducerea numărului eventualelor victime în urma accidentelor de circulaţie, prin combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, respectiv traversarea neregulamentară a pietonilor, neacordarea prioritate pietoni. În această perioadă, sub directa coordonare a Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii rutieri din Caraş-Severin au acţionat în trafic pentru prevenirea accidentelor rutiere  generate de nerespectarea dispoziţiilor legale de către conducătorii de vehicule privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public, precum şi nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice. În timpul acţiunii au fost aplicate 706 sancţiuni contravenţionale pe această linie, dintre care 114 pietonilor şi 592 conducătorilor de autoturisme, au fost reţinute patru permise de conducere şi constatată o infracţiune. De asemenea, în perioada 5-7 octombrie a.c., un număr de 33 poliţişti rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au desfăşurat acţiuni pe raza întregului judeţ, cu aparatele radar pe drumurile naţionale, fiind utilizate 13 aparate radar, obiectivul principal fiind asigurarea unui climat de siguranţă rutieră sporită pe drumurile publice şi combaterea neregulilor privind viteza de deplasare a autovehiculelor şi consumul de băuturi alcoolice de conducători. În cadrul acestor acţiuni, au fost aplicate 427 sancţiuni contravenţionale, din care 285 au fost aplicate conducătorilor de autovehicule care au depăşit viteza regulamentară de deplasare, fiind reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 11 permise de conducere, patru pentru depăşirea vitezei regulamentare de deplasare cu peste 50 km/h, unul pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, trei pentru depăşirea neregulamentară şi trei pentru alte abateri. Tot cu această ocazie, au fost constatate şi șapte infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. ”Poliţia rutieră atrage atenţia tuturor participanţilor la trafic, indiferent de calitatea pe care o au, conducători auto/moto sau pietoni, cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie şi adoptarea unei conduite preventive pentru reducerea evenimentelor rutiere nedorite”, a transmis agentul de poliție Ancuța Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Comentarii

comentarii