Acasă Sport Handbalul masculin bănăţean – în secetă de victorii

Handbalul masculin bănăţean – în secetă de victorii

DISTRIBUIȚI

Echipa de handbal masculin Politehnica Timişoara a jucat, în weekendul trecut, împotriva formaţiei Steaua Bucureşti, într-un meci ce a contat pentru etapa cu numărul VI din Liga Naţională de handbal. Formaţia timişoreană a plecat în capitală decisă să aducă prima victorie după patru etape în care timişorenii nu au reuşit să învingă. Adversarii bănăţenilor erau înaintea acestei etape aproape în aceeaşi situaţie ca şi trupa lui Otto Hell, steliştii nereuşind nicio victorie în acest campionat. Partida se anunţa a fi o gură de aer foarte importantă pentru ambele echipe. Meciul a debutat cu ambele echipe făcând un joc prudent, echilibrul fiind cuvântul de ordine al primei reprize. Pe rând, timişorenii şi apoi steliştii au reuşit să treacă în avantaj pe tabelă, însă echipa care conducea la pauză a fost Steaua. Repriza secundă se anunţa a fi mai dinamică, deoarece victoria era importantă pentru ambele echipe. Cu un plus la capitolul concentrare, formaţia din capitală a reuşit să mărească diferenţa pe tabelă constant şi sigur. Elevii lui Otto Hell şi Eugen Bota au încercat din răsputeri să revină, însă jocul alb-violeţilor a lăsat de dorit la multe capitole, astfel că steliştii au reuşit să aibă şi şapte goluri avans. Finalul partidei i-a prins pe bănăţeni la trei goluri în spatele bucureştenilor, scorul final al partidei fiind 33-30 în favoarea formaţiei din capitală. Astfel, Politehnica pierde a cincea oară consecutiv în acest campionat, lucru care îi pune serios pe gânduri pe oficialii bănăţeni. Se pare că formaţia bănăţeană nu reuşeşte să-şi găsească propriul ritm de joc şi concentrarea. În etapa viitoare, alb-violeţii întâlnesc singura echipă aflată sub ei în clasament, pe CSM Oradea.

Comentarii

comentarii