Acasă Eveniment Şi-au schimbat identităţile, pentru a ieşi din România

Şi-au schimbat identităţile, pentru a ieşi din România

570
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat patru persoane din Turcia, Siria şi Egipt, care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria folosindu-se de acte de identitate aparţinând altor persoane. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat un cetăţean bulgar conducând un autoturism ,,Mercedes’’, având ca pasageri alte trei persoane care s-au legitimat la controlul de frontieră cu cărţi de identitate bulgăreşti. „La controlul de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că documentele de identitate a două dintre persoanele aflate în mijlocul de transport nu îndeplineau condiţiile de formă şi fond ale unor cărţi de identitate autentice, fiind falsificate”, a declarat comisar şef de poliţie Ion Mareş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad. În urma verificărilor efectuate a rezultat că cele două persoane sunt cetăţeni turci. Ei au recunoscut că şi-au cumpărat documentele de identitate prezentate în vamă cu câte 500 de euro, din Bulgaria. Cei doi doreau să ajungă în Germania şi au recurs la această metodă deoarece nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen. Câteva ore mai târziu, la acelaşi punct de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară s-a prezentat pentru a călători în Spaţiul Schengen un bărbat care s-a legitimat cu carte de identitate eliberată de autorităţile bulgare. „Cu ocazia controlului de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că documentul de identitate prezentat spre verificări nu conţine elementele de identitate specifice actului original, fiind fals. Din declaraţia persoanei şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că este cetăţean sirian, în vârstă de 27 de ani”, a declarat comisar şef de poliţie Ion Mareş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad. Sirianul a spus că documentul de identitate pe care l-a prezentat la frontieră l-a obţinut în Bulgaria, în schimbul sumei de 600 de euro. A recurs la această metodă pentru că nu poseda viză pentru Spaţiul Schengen şi dorea să ajungă în Germania, să-şi cumpere o maşină. La Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, pe sensul de ieşire din România, călătorind cu trenul internaţional Rapid ,,Dacia”, care circulă pe relaţia Bucureşti Nord-Viena, se afla un bărbat care s-a legitimat cu o carte de identitate eliberată de autorităţile franceze. Comparând fizionomia persoanei cu cea din fotografia aplicată în documentul de trecere a frontierei, prin metoda portretului vorbit, s-a stabilit faptul că documentul prezentat aparţine altei persoane. Acesta a recunoscut că este cetăţean egiptean, iar documentul de identitate pe care l-a prezentat la ieşirea din România l-a cumpărat cu 600 de euro. A recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă într-o ţară din Vestul Europei şi nu era deţinătorul unei vize pentru Spaţiul Schengen. Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor patru persoane şi cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor, vor fi prezentaţi procurorilor, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.
 

Comentarii

comentarii