Acasă Actualitate I love Bega!

I love Bega!

DISTRIBUIȚI

Bega nivel ridicat al apeiPoluarea apelor capătă an de an cote alarmante în Spaţiul Hidrografic Banat, iar indiferenţa cetăţenilor devine periculoasă. De aceea, Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB) Timişoara încearcă să trezească responsabilitatea comunităţii pentru a fi protejate apele. Astfel, ABAB a lansat proiectul pilot eco-educaţional „I love Bega!”, cu prilejul Zilei Mondiale a Apei. Sorina Neaga, coordonatoarea acţiunilor, a spus că obiectivele principale sunt: aprofundarea informaţiilor legate de apă, conştientizarea pericolelor privind poluarea, seceta şi inundaţiile şi promovarea bunelor practici în gospodărirea apelor. Activităţile se desfăşoară pe trei componente: informare, atitudine şi implicare. Vor fi implicaţi elevii şi tinerii. Până acum s-au înscris 200 de şcolari din unităţile de învăţământ din Timişoara. Materialele informative oferite de ABAB unităţilor şcolare răspund la întrebările: „La ce folosim apa?”,”Ce înseamnă secetă, poluare şi inundaţii?” şi „Ce putem face pentru a avea ape nepoluate?” În perioada 1 aprilie -13 mai, fiecare copil va realiza acasă, împreună cu familia, un proiect pentru a reduce consumul de apă. „Prin aceste tipuri de activităţi copiii vor conştientiza că unele lucruri mărunte pot produce schimbări importante la nivelul colectivităţii”, a spus Sorina Neaga. Proiectul „I love Bega” a fost lansat în Caraş-Severin şi în Timişoara.

Comentarii

comentarii