Istoria României nu consemnează faptul că mai bine de o sută de ani Banatul a fost câmpul de luptă al războaielor austro-turce. Între 1688 şi 1791. Printre nenumăratele bătălii, chiar austriecii au uitat-o pe aceea dată chiar de Eugen de Savoya pentru ocuparea Timişorii în 1716. Ea nu se regăseşte, şi nici Timişoara implicit, în şirul bătăliilor înşiruite pe soclul statuii ecvestre a Prinţului Eugen din parcul Hofburg-ului vienez. Dar « nu-i bai », pentru că noi nu uităm, şi asta datorită lui Nicolae Stoica de Haţeg. Dar cine a fost acest om, întrebăm azi, care din capul veacurilor răscoleşte buna noastră mătcuire în ale Dâmboviţei ape?
CV-ul lui, foarte succint, ar suna cam aşa: Născut 1751 la Mehadia din familie de preot ortodox, studii la şcoala sârbească, germană şi iezuită din Timişoara. Poliglot. Ajunge să slujească şi să cunoască mari personalităţi ale timpului. Cea mai importantă personalitate a fost Iosif al II-lea, pe care l-a servit ca traducător în timpul celei de a doua vizite făcute în Banat. În 1777 este hirotonisit preot. Între 1789 şi 1791 participă direct la războiul din Banat în calitate de ofiţer-preot(« reghiment feldpater » sau « feldcaplan » în termenii de atunci) în regimentul de graniţă valaho-ilir. Din această experienţă se naşte lucrarea principală Cronica Banatului, finalizată în 1829. Director al şcolilor neunite de pe teritoriul regimentului de graniţă. Poate fi considerat « cel dintâi arheolog, epigrafist şi numismat român ». Moare în 1833 la aproape 82 de ani la Mehadia unde este şi îngropat. Pregătiţi-vă pentru o mare expediţie literară şi istorică. Vom reveni cu detalii –îndeamnă şi explică Ioan Gropşian, Ariergarda Timişoara.
