Acasă Actualitate Liturghia Darurilor, în Postul Paștelui, la Catedrala Episcopală din Caransebeș

Liturghia Darurilor, în Postul Paștelui, la Catedrala Episcopală din Caransebeș

DISTRIBUIȚI

După prima săptămână în Postul Mare al Paștelui 2021, credincioșii care au venit la Catedrala Episcopală din Caransebeș s-au împărtășit cu Sfintele Taine la Liturghia Darurilor înainte sfințite, dar și la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, sâmbătă.

Preasfințitul părinte Lucian, episcopul Caransebeșului, a oficiat, atât vineri, Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul, cât și sâmbătă, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, în cadrul cărora mulți credincioși, dar și elevi seminariști s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.

Tot sâmbătă, părintele episcop Lucian a săvârșit și Slujba Parastasului de obște, rugându-se alături de un sobor de preoți și diaconi pentru toți cei adormiți din neamurile noastre.

„În fiecare sâmbătă din Postul Mare se face pomenirea celor adormiți, dar în special suntem mai atenți, aducem prinoase și ne rugăm pentru sufletele celor dragi ce au trecut la Domnul în prima sâmbătă din Postul Mare, când îl cinstim pe Sfântul Teodor Tiron, dar și în sâmbăta lui Lazăr, când suntem datori să facem un parastas mai deosebit”, a spus ierarhul la final.

În această primă sâmbătă din Postul Mare este pomenit Sfântul Teodor deoarece în urma unei minuni a izbăvit pe creștini de întinarea idolatriei. În amintirea minunii sfântului, se aduc în această sâmbătă la biserici colive de grâu fiert întru pomenirea celor adormiţi.

La sfintele slujbe au participat și elevii și părinții profesori de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”. În prima duminică a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei, Preasfințitul Părinte Lucian va săvârși Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare tot la Catedrala Episcopală din Caransebeș.

 

Comentarii

comentarii