Acasă Actualitate Manifestări comemorative de Ziua Eroilor, la Lugoj

Manifestări comemorative de Ziua Eroilor, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

În tradiţia creştin – ortodoxă română, la praznicul „Înălţării Domnului” se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor. Cu acest prilej, joi, 24 mai, la Lugoj, vor avea loc mai multe manifestări comemorative organizate de către Primăria Lugoj împreună cu  Batalionul 183 Artilerie „General Ion Dragalina” şi filiala locală a Asociaţiei „Cultul Eroilor”. Manifestările vor debuta la ora 12, când clopotele vor bătea în toate lăcaşele de cult din municipiu, după care, la ora 12,05, la Monumentul „Alfa şi Omega”, al eroilor din cel de-al doilea război mondial, situat în centrul municipiului, va avea loc un ceremonial militar şi religios, în cadrul căruia va fi intonat Imnul de Stat al României, o gardă militară va da onorul, va fi oficiată o slujbă de pomenire, vor fi rostite alocuţiuni şi se vor depune coroane de flori. În continuare, autorităţile locale şi cei care doresc să fie alături la aceste manifestări comemorative se vor deplasa la mormântul generalului erou Dimitrie Tocineanu şi la Monumentul Eroului Necunoscut din Cimitirul Ortodox, de pe strada Făgetului, precum şi la Monumentul Ostaşilor sovietici din Parcul Gării, unde vor avea loc ceremonii similare.

Comentarii

comentarii