Acasă Actualitate Ministerul de Externe intervine în scandalul de la Universitatea de Vest

Ministerul de Externe intervine în scandalul de la Universitatea de Vest

DISTRIBUIȚI

Existenţa masteratului de italiană va fi decisă, luni, de Biroul Senatului UVT
Biroul Senatului Universităţii de Vest din Timişoara se întâlneşte, luni, într-o şedinţă extraordinară. Cele mai înalte feţe de la UVT vor decide dacă aprobă o sesiune specială de înscrieri pentru singurul masterat de italiană din ţară. Oficial, acest masterat a fost suspendat pentru anul I, din cauza numărului prea mic de înscrişi.

Tot oficial, rectorul Ioan Talpoş a recunoscut că Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a comis o eroare gravă după ce a postat pe site-ul de Internet al instituţiei o informaţie care se bate cap în cap cu o decizie a Senatului Universităţii de Vest. Ministerul de Externe, dar şi cele mai importante oficialităţi italiene încearcă, în ceasul al 12-lea, să menţină masteratul de italiană, la Timişoara.

Presiuni de la oficialii italieni şi Ministerul de Externe

Masterul „Civiltà italiana e cultura europea” trebuia să înceapă pe 8 octombrie, dar conducerea UVT a decis ca acesta să nu se mai ţină. Între timp, presiunile au crescut. Mai-marii de la UVT s-au trezit cu o scrisoare de la Ministerul de Externe şi cu o interpelare dură a consulului general al Italiei la Timişoara. Nimeni nu vrea să audă că singurul masterat de italiană din România, după o  decizie la limita legii, luată de coducerea Facultăţii de Litere Istorie şi Teologie. Oficial, 10 masterate dispar din cadrul facultăţii timişorene. Conducerea facultăţii de litere este acuzată că ar fi luat o decizie peste capul senatului, suspendând automat sesiunea de înscrieri la masterat din septembrie. Asta, dacă în sesiunea din iulie, masteratele nu aveau peste 10 masteranzi confirmaţi. Decizia ciudată a consiliului Facultăţii de Litere a venit la o săptămână după terminarea înscrierilor din prima sesiune. Regulamentul UVT nu prevede niciunde aşa ceva… „A sosit o hârtie de la Ministerul de Externe, în ideea că masterul de italiană trebuie să existe. Şi ambasadorul şi consulul Italiei au vorbit cu cei de la Universitatea de Vest. Sper să se facă dreptate, în şedinţa senatului de luni”, ne-a spus Viorica Bălteanu, profesor universitar în cadrul catedrei de Limbi romanice a Universităţii de Vest din Timişoara.

13 voturi decisive…

Ioan Talpoş, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, recunoaşte că a fost o greşeală a facultăţii. „Hotărârea celor de la Litere încalcă regulamentul Universităţii de Vest. Vom analiza situaţia, iar senatul poate decide şi eventuale sancţiuni pentru cei vinovaţi. La Litere avem o conducere nouă şi, de-a lungul timpului, aici au mai fost probleme”, ne-a declarat Ioan Talpoş, rectorul UVT. Luni, de la ora 14, în cadrul Biroului Universităţii de Vest vor vota 13 persoane, rectorul, prorectorii, liderul studenţilor, liderul de sindicat, responsabilul de calitate al UVT şi directorul general administrativ. Plenul senatului a decis, iniţial, ca acest masterat să nu mai aibă loc, dar totul se poate schimba luni. Otilia Hedeşan, decanul de la Litere, nu crede că se mai poate schimba ceva. „Nu se poate face o sesiune specială de înscrieri. Decizia consiliului facultăţii a fost validată prin votul senatului, din 1 octombrie. Decizia incriminată de unii a fost una pragamatică şi a vizat mai multe masterate”, ne-a spus Otilia Hedeşan, decanul Facultăţii e Litere, Istorie şi Teologie din cadrul UVT.

Bălteanu: „România nu este o ţară de mâna a doua, în domeniul academic”

Omul care luptă cel mai puternic pentru menţinerea masteratului de italiană, profesorul universitar Viorica Bălteanu crede că se va face dreptate în ceasul al 12-lea. „România nu este o ţară de mâna a doua în domeniul academic, unde funţionează principiul reciprocităţii, ca în diplomaţie. Masterul Civiltà italiana e cultura europea – ce funcţionează din 2008 la UVT, cu acreditare CNCSIS – întregeşte lanţul Licenţă-Master-Şcoală doctorală-Doctorat de cercetare. Am încredere în înţelepciunea conducerii UVT, care ţine enorm la identitatea universităţii, la ridicarea standardelor de calitate ale instituţiei”, susţine Viorica Bălteanu. Dacă aprobă o sesiune extraordinară de înscrieri la masteratul de italiană, responsabilii susţin că au găsit suficienţi candidaţi pentru a se completa cele 20 de locuri necesare.

 

 

Comentarii

comentarii