Acasă Politica Noul președinte interimar al PDL Caraș-Severin este deputatul Valeria Schelean

Noul președinte interimar al PDL Caraș-Severin este deputatul Valeria Schelean

DISTRIBUIȚI

Deputatul PDL de Caraș-Severin, Valeria Schelean, a fost mandatat de către Biroul Permanent Național al formațiunii să resusciteze și să relanseze organizația județeană  a partidului. În ședința de luni a acestui for, deputatul Valeria Schelean a fost numit președinte interimar al organizației județene Caraș Severin. ”Încrederea pe care mi-au oferit-o colegii din conducerea partidului mă onorează și mă obligă. Pentru mine, personal,  este o provocare, a declarat Valeria Schelean. Avem foarte mult de muncă și timpul este scurt, ne așteaptă un examen politic important, alegerile europarlamentare din 2014,  pentru care trebuie să fim pregătiți! În perioada imediat următoare voi fi aproape de oameni, urmează întâlniri zonale cu membrii care au rămas alături de noi, cu preşedinţii organizaţiilor locale, cu primarii, viceprimarii, consilierii locali.  Sunt provocări pe care le are partidul în Caraș-Severin, se aşteaptă mult de la noi și am convingerea că nu vom dezamăgi. Am încredere  că  voi face echipă cu oamenii vechi din organizația PDL Caraș-Severin, oameni fideli partidului și valorilor pe care acest partid le-a promovat, dar, în acelaşi timp, îmi doresc o echipă care să fie extrem de activă,  deschisă către cei care doresc să se implice și ne împărtășesc principiile politice de dreapta. Se deschide un alt capitol pentru PDL Caraș Severin, avem nevoie de un suflu nou pentru ca partidul să crească”.
Până spre sfârșitul acestui an PDL va avea, a declarat recent vicepreședintele Alin Popoviciu, conduceri alese în toate organizațiile și o conducere județeană statuată prin vot.

Comentarii

comentarii