Acasă Actualitate Pavel Bejan: “Fata mea este nevinovată. Sunt sigur că este doar vina...

Pavel Bejan: “Fata mea este nevinovată. Sunt sigur că este doar vina lui Sergiu”

DISTRIBUIȚI

Carmen Bejan şi Sergiu Florea, cei doi inculpaţi în cazul crimei de la Medicină, au fost din nou prezentaţi, miercuri, în faţa judecătorilor, la o nouă înfăţişare în proces. La termen a fost şi tatăl lui Carmen, care a şi fost audiat de magistraţi. Pavel Bejan a susţinut în faţa magistraţilor că fata lui a fost o elevă şi o studentă model, cu note bune. Totul s-a schimbat însă în al doilea semestru de facultate,când l-a cunoscut pe Sergiu şi a început să se îndepărteze de familie şi să se comporte ciudat. Mai mult, în săptămâna crimei, nu a mai răspuns la telefon, ci doar trimitea mesaje de pe telefonul lui Sergiu, spunând că nu are semnal şi că va veni curând acasă. Tatăl a mai declarat că a aflat de la un prieten al lui Carmen că Sergiu o bătea. Indignat de declaraţiile bărbatului, Sergiu a răbufnit, întrebând-o pe Carmen dacă nu are mustrări de conştiinţă atunci când se gândeşte la victimă. Carmen Bejan a plâns pe toată durata înfăţişării şi nu a dat nici un fel de declaraţii. La ieşirea din sală, tatăl lui Carmen Bejan a declarat că fata lui este nevinovată şi că este doar vina lui Sergiu. Tot miercuri, avocata lui Sergiu Florea, Carmen Ţăranu, a cerut instanţei schimbarea încadrării juridice a faptei pentru clientul ei, din omor, în lovituri cauzatoare de moarte. Astfel, pedeapsa pentru Sergiu ar fi de 12 ani după gratii, în loc de 20 de ani. Avocata lui Sergiu Florea a mai dezvăluit presei că fosta iubită a lui Sergiu îi trimite scrisori lui şi altor deţinuţi. Apărătoarea a mai spus că scrisorile nu au semnătură, însă în cea adresată lui Sergiu, Carmen face referire la o melodie pe care cei doi o ascultau împreună, precum şi la un film pe care îl văzuseră amândoi. Următorul termen fixat în cazul celor doi inculpaţi în cazul crimei de la Medicină este în 11 mai, când vor avea loc dezbaterile pe fond. Acesta ar putea fi ultimul termen în cazul celor doi, asta pentru că magistraţii ar putea să ia o decizie finală în dosarul inculpaţilor.

Comentarii

comentarii