Acasă Sport Performanţe excepţionale sărbătorite cu lacrimi de durere

Performanţe excepţionale sărbătorite cu lacrimi de durere

DISTRIBUIȚI

Una din cele mai talentate generaţii de juniori a baschetului timişorean a reuşit să obţină aurul la Under 20, cea mai importantă distincţie naţională, la mai puţin de o zi după ce antrenorul Mircea Albu, care a construit această echipă de excepţie, a decedat. Regretatul antrenor al tinerilor bănăţeni a decedat după jocul din semifinale al băieţilor. Rămaşi la Miercurea Ciuc fără mentor, dar păstrând memoria acestuia în suflet, tinerii baschetbalişti au fost conduşi de celălalt antrenor timişorean prezent la turneu, Tiberiu Ondreikovics. Meciul a fost la discreţia bănăţenilor, aceştia făcând instrucţie în finală cu adversarul tradiţional, Viitorul Cluj. A fost o revanşă mult aşteptată, deoarece clujenii au câştigat aurul în campionatele precedente exact în faţa timişorenilor. Elevii lui Mircea Albu, Ondreikovics şi Bolcu au strâns din dinţi şi, cu lacrimi în ochi, au onorat cum se cuvine memoria regretatului antrenor. Scorul final, 82-47, demonstrează cel mai bine valoarea lotului bănăţean. Generaţia lui Zoran Milencovici, George Toth, Adrian Olah, Ovidiu Mogoşanu, Leonard Filip, Aref Gyori, Cătălin Petrişor a câştigat astfel maxim din ce se putea câştiga la vârsta lor. Sportivii pot juca din următorul sezon pentru Timişoara în prima ligă. Înmormântarea profesorului Albu, care lasă în urmă o soţie şi un copil, dar şi multe performanţe pentru oraş, va avea loc miercuri, în cimitirul de pe strada Stuparilor, de la ora 15.

Comentarii

comentarii