Acasă Actualitate Poliția locală din Timișoara a depistat 35 de cerșetori și oamenii ai...

Poliția locală din Timișoara a depistat 35 de cerșetori și oamenii ai străzii într-o săptămână

DISTRIBUIȚI

14232645 510168945839640 2710832164985101276 n

Numărul cerșetorilor și al oamenilor străzii din Timișoara parcă nu se mai reduce. Deși poliția locală face acțiuni în acest sens și îi duce în adăposturi, aceștia se întorc…

Polițiștii locali acționează pentru depistarea persoanelor fără adăpost și a cerșetorilor aflați pe raza municipiului Timișoara. Poliția Locală ia primele măsuri de preluare din stradă, identificare și mai apoi predare către centrele sociale pentru demararea procedurilor de integrare socială a acestor persoane aflate în dificultate. Acțiunile pe această linie necesită alocarea de efective mărite, timp și… perseverență, deoarece o mare parte dintre aceste persoane sunt depistate de zeci de ori, fiind luate de fiecare dată măsurile legale pentru a nu se mai întoarce pe raza municipiului, dar aproape de fiecare dată revin în Timișoara.
Numai în cursul săptămânii trecute au fost depistați pe raza Municipiului, în zone aglomerate cum ar fi piețe, intersecții, un număr de 35 de cerșetori și oameni ai străzii, o parte dintre aceștia fiind depistați în mod repetat. De la începutul acestui an au fost identificați un număr de 691 cerșetori și persoane fără adăpost, din care 96 minori și 595 adulți. Adulții au fost predați în 490 de situații la Centrul Social de pe str. Telegrafului, de 285 de ori pe Brâncoveanu, iar minorii au fost predați în 41 de cazuri la Centrul de pe str. I Slavici. De asemenea, au fost identificate un numar de 46 adăposturi care au fost sesizate pentru igienizare.
Poliția Locală Timișoara face apel din nou către cetățeni ca în cazurile în care observă astfel de persoane pe raza municipiului Timișoara sau cunosc locații în care se adăpostesc oameni ai străzii să sesizeze la numerele de telefon 0256.968 și 0256.246.112.
„De asemenea, facem apel către cetățeni să sprijine campaniile de diminuare a acestui fenomen desfășurate de Poliția Locală și să nu mai ofere bani cerșetorilor deoarece în acest fel îi menținem în stradă”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Fata de aceeasi perioada a anului trecut , numarul acestora a scazut cu mai mult de jumatate, in primele opt luni din 2015 fiind depistati 1563 cersetori si oameni ai strazii. Mersi.

 

Comentarii

comentarii