O poliţistă din judeţul Timiş care a încercat să aplaneze un conflict în localitatea Beregsău Mare a fost atacată şi bătută de o femeie. Agresoarea a fost arestată preventiv, 30 de zile, fiind acuzată de ultraj.
Poliţista a reuşit să îşi cheme colegii în ajutor, iar aceştia au imobilizat-o pe agresoare.
„În data de 04.11.2023, în jurul orei 19:50, în timp ce inculpata se afla în localitatea Beregsău Mare, judeţul Timiş, a agresat-o fizic pe persoana vătămată, agent principal de poliţie, ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în timpul programului de lucru, lovind-o, în repetate rânduri, cu pumnii, picioarele şi trăgând-o de păr, într-un loc public, cauzându-i victimei leziuni pentru a căror vindecare sunt necesare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale”, se precizează într-un comunicat de presă, de luni al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Agresoarea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, pentru ultraj.