Acasă Administraţie Președintele CJ Timiş cere Primăriei Timișoara să restituie hotelurilor și pensiunilor taxa...

Președintele CJ Timiş cere Primăriei Timișoara să restituie hotelurilor și pensiunilor taxa pe turism

DISTRIBUIȚI

Președintele CJ Timiş, Călin Dobra, a discutat, joi cu reprezentanţii operatorilor din turismul timişorean. În urma întâlnirii, el a cerut ca suma percepută acestui sector de primărie să se întoarcă în domeniul HoReCa.

Taxa pe turism – 2% din valoarea cazărilor – cu care contribuie în bugetul local hotelurile și pensiunile din Timișoara, trebuie să se întoarcă în această industrie, a fost concluzia discuţiilor purtate cu cei de la asociaţia HORETIM.

„M-am întâlnit astăzi cu reprezentanții HORETIM și am aflat că aceasta este una dintre principalele lor doleanțe. Oricum, spun ei, contribuția nu se vede și nici nu se știe clar care este destinația ei. Industria ospitalității nu va putea supraviețui acestei pandemii, fără sprijinul autorităților locale și județene. Promovarea turistică a Timișoarei este aproape inexistentă și dacă nu găsim soluții să atragem turiștii, majoritatea unităților de cazare vor pune lacătul pe ușă”, a declarat, după discuţii, Călin Dobra.

„La Consiliul Județean am creat Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Timiș, din care însă, Primăria Timișoara nu a vrut să facă parte.

Sunt doar câteva aspecte pe care le putem îmbunătăți împreună, dacă avem o minimă colaborare”, a mai spus acesta.

Comentarii

comentarii