Acasă Actualitate Președintele CJT Alin Nica a participat la o importantă acțiune de voluntariat...

Președintele CJT Alin Nica a participat la o importantă acțiune de voluntariat în cadrul sesiunii de plantare CODRU, din pădurea Bistra

DISTRIBUIȚI

Duminică, 13 martie, între orele 10:00-18:00, sute de timișoreni, în frunte cu o echipă numeroasă de la Consiliul Județean Timiș, condusă personal de președintele Alin Nica, au participat la o importantă acțiune de voluntariat în cadrul sesiunii de plantare CODRU, din pădurea Bistra.

CODRU, după 2 ani de hibernare, renaște deodată cu revenirea vieții la „normalitate”. Renaște în forță, cu o primă sesiune de plantare, duminică, în pădurea Bistra, care are un dublu sens. Toate donațiile încasate vor fi redirecționate asociației Druckeria, cu scopul susținerii misiunii lor de a ajuta refugiații ucraineni.

CODRU este un festival de muzică și arte, inițiat în 2019. Este un festival eco-friendly, multicultural și non-profit, dublat de acțiuni de plantare și ecologizare a pădurilor. În urma primei ediții care a avut loc în august 2019 și la care au participat peste 11.000 de persoane, au fost plantați 6.000 de copaci în pădurea Bistra, iar toate încasările din bilete ale festivalului au reprezentat donații în acest scop.

„Am promis pădurii că ne vom întoarce. După doi ani în care am fost ținuți în loc din cauza pandemiei, am repornit acțiunile CODRU. Intenția noastră este conservarea și revitalizarea pădurii Bistra, prin această acțiune de plantare realizată împreună cu voluntarii participanți. Pădurea Bistra se află în apropierea orașului, fiind una dintre cele mai importante surse naturale de purificare a aerului ”, a subliniat Victor Balaniuc.

Organizatorii au pregătit și o zonă de relaxare, unde participanții au avut parte de muzică live și DJ, mâncare caldă, băuturi răcoritoare, vin fiert și foc de tabără. A fost amenajată și o zonă de activități pentru copii.

Acțiunea de anul acesta a avut și un sens caritabil. Pe lângă înscrierea ca voluntar la sesiunea de plantare, organizatorii recomandă o donație pe care o vor redirecționa asociației suporterilor timișoreni Druckeria, cu scopul susținerii misiunii lor de a ajuta refugiații ucraineni.

Edițiile 2020 și 2021 ale festivalului nu au putut avea loc, datorită restricțiilor COVID-19, însă următoarea ediție va avea loc în vara anului 2022.

Alin Nica, președintele CJT, a concluzionat, despre această reușită pantare de copaci: ”Sunt mândru de echipa Consiliului Județean Timiș alături de care am participat la o acțiune de împădurire la Bistra, în apropierea Timișoarei.

Pe lângă grija față de mediu, pe care o încurajez de câte ori am ocazia, plantarea puieților de stejar are și o dimensiune caritabilă, banii strânși fiind donați pentru Ucraina. Pentru că duminică e și ziua mea, consider momentele frumoase petrecute alături de familie, colegi și de voluntarii timișoreni ca fiind cel mai frumos cadou pe care l-am primit anul acesta.

Felicit organizatorii evenimentului și sutele de voluntarii care au revitalizat astăzi pădurea Bistra. Aceasta este una dintre cele mai importante surse naturale de purificare a aerului din Timișoara, dar și un loc de relaxare care găzduiește activități pentru copii, concerte sau ateliere de artă”.

Comentarii

comentarii