Acasă Actualitate Primarul unui orășel din Timiș atacă acțiunea ”golănească” a polițiștilor care i-au...

Primarul unui orășel din Timiș atacă acțiunea ”golănească” a polițiștilor care i-au avertizat o cunoștință feminină. Marian Godină i-a dat un răspuns tranşant

DISTRIBUIȚI

primar viceprimar consiliu faget 2016 15Primarul din Făget, Marcel Avram, se răfuiește cu polițiștii rutieri care au avut tupeul să o amendeze pe o femeie, apropiată de-a sa.
Polițiștii au organizat o acțiune pe linia combaterii accidentelor de circulație în care sunt pietonii care traversează strada prin loc nepermis. De altfel, acțiunea polițiștilor s-a desfășurat în întregul județ, în zilele de 7 și 8 martie fiind sancționați aproape 200 de pietoni.
Doar că primarul din Făget, nemulțumit de acțiunea poliției a reacționat vehement. Când a aflat că a fost sancționată, chiar dacă doar cu avertisment, o apropiată, primarul s-a dezlănțuit, deocamdată doar în scris. Într-o scrisoare ce poartă ștampila primăriei, trimisă de edilul nervos către comandantul Poliției Făget, acțiunea polițiștilor este catalogară drept ”GOLĂNEACĂ”. Fostul profesor, ajuns primar, Marcel Avram, spune că este deranjat de faptul că persoanele sancționate au stat la “coadă și au fost aliniate lângă mașina poliției” și că au trebuit sa aștepte chiar și 40 de minute pentru a primi amenda sau avertismentul. Primarul Avram nu uită să constate faptul că ortografia polițistului lasă de dorit și, spune că dacă acesta ar fi urmat cursurile liceului din Făget, unde el a fost profesor până să ajungă primar, ”nu ar fi trecut nici clasa a V-a”. În scrisoare, Marcel Avram are tupeul să îi ceară comandantului poliției ”să îi citească și agentului reclamația pentru ca are dubii serioase asupra capacității de lectura a polițistului.
Marcel Avram este la cel de al doilea mandat de primar, primul fiind pe lista PDL iar cel de al doilea pe cea a PNL.

IMG 20170309 WA0007

Dacă la nivel de partid nu s-a luat încă nici o măsură împotriva derapajului primarului, celebrul polițist Marian Godină a transmis un mesaj tranşant lui Marcel Avram. Marian Godină a postat pe o reţea de socializare un mesaj în care-l critică pe primarul localităţii Făget, prof. Marcel Avram, după ce acesta s-a arătat deranjat de ”acţiunea “golănească” pe care au desfăşurat-o poliţiştii rutieri.
”Domnul primar s-a arătat tare deranjat de acţiunea “golănească” pe care au desfăşurat-o poliţiştii rutieri. Vorbeşte lumea că asta s-a întâmplat după ce i-a fost sancţionată o cunoştinţă care a traversat strada prin loc nepermis. Am citit scrisoarea domnului primar şi nu am putut să nu observ ce om deştept, câtă ironie fină, dar mai ales câtă gramatică. Cum e el convins că poliţistul nu a absolvit liceul din Făget deoarece acolo nu ar fi trecut nici măcar de clasa a V-a, mai ales că domnia sa a fost profesor la acel liceu. Staţi liniştit, domn’ profesor, dumneavoastră scrieţi “respectuasă” în loc de “respectuoasă” şi tot aţi ajuns profesor şi primar”, a scris Marian Godină pe o reţea de socializare.
Poliţistul a revenit şi le-a spus prietenilor lui virtuali ce-l surprinde cel mai tare: ”Îmi place că tocmai primarul se plânge de lipsa trecerilor de pietoni… o să vorbesc cu mama să le facă acolo nişte treceri”.

Comentarii

comentarii