Acasă Actualitate Propagandă de 110.000 de euro. O firmă din Târgu Jiu va tipări...

Propagandă de 110.000 de euro. O firmă din Târgu Jiu va tipări ziarul cu realizările primarului Fritz

DISTRIBUIȚI

În luna aprilie, pentru că ”digitalizarea” nu mergea prea bine, primarul Dominic Fritz a decis să resusciteze Monitorul Primăriei Timișoara, unul dintre proiectele lui Nicolae Robu, sistat în 2020.

Cum se apropie alegerile, ziarul de propagandă reprezintă o modalitate gratuită pentru ca administrația Fritz să-și prezenta realizările pe banii timișorenilor.

Astfel, Primăria Timișoara a lansat în SEAP licitația DF1174889 / 28.03.2023 pentru a găsi firma care să redacteze articolele, să le pagineze, să tipărească ziarul pe hârtie color și să îl distribuie cetățenilor. Pentru 699.840 de lei, fără TVA, urmau a fi produse 100.000 de exemplare în fiecare lună.

La termenul limită au fost depuse două oferte, cea a Tipografiei Prod Com (din Târgu Jiu) și cea a Inform Media Press, compania care editează și site-ul de știri tion.ro.

După o lună, Primăria Timișoara a anulat licitația pe motiv că „au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme”

În luna iunie, administrația Fritz a lansat o a doua licitație prin care să găsească firma care să editeze și să tipărească Monitorul Primăriei. Din nou, la termenul limită au depus oferte aceleași firme eliminate din prima licitație: Tipografia Prod Com și Inform Media Press.

În cele din urmă, primăria a ales: Tipografia Prod Com (din Târgu Jiu) va semna un contract pe un an, în valoare de 110.000 de euro, cu tot cu TVA, pentru ca în cutiile poștale ale timișorenilor să ajungă 100.000 de exemplare din Monitor în fiecare luna.

Noul Monitor al Primăriei Timișoara va avea un format de tip A4 și 12 pagini full color, iar firma din Târgu Jiu va realiza serviciile de editare și tipărire.

Ziarul din vremea administrației Robu era scris de angajații primăriei și apărea în format A3, alb-negru, într-un tiraj de 125.000 de exemplare și costa 113.000 de euro pe an.

Firma care va livra publicația în cutiile poștale ale timișorenilor a fost deja contractată și este gata să-și înceapă treaba. Pentru 192.000 de lei fără TVA, respectiv aproximativ 50.000 de euro cu TVA, pentru 12 luni. Serviciul de distribuție a fost încredințat firmei One-2-One Marketing SRL din Timișoara.

 

Comentarii

comentarii