Acasă Actualitate Protocol între Facultatea de Economie din Timişoara şi Ministerul Finanţelor

Protocol între Facultatea de Economie din Timişoara şi Ministerul Finanţelor

DISTRIBUIȚI

Premieră în învăţământul superior din vestul ţării. Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor (FEEA) din cadrul UVT a devenit singura instituţie de învăţământ superior din zona de Vest a ţării care a încheiat un protocol de colaborare cu unul dintre cele mai importante ministere, cel al Finanţelor Publice. Protocolul prevede posibilitatea studenţilor şi masternazilor economişti din Timişoara de a-şi face practica în cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi în toate unităţile subordonate acestuia din ţară. Există şi condiţii. Studenţii care vor face stagiile de  practică vor fi selectaţi în urma unor criterii stabilite de dascăli. FEEA va obligă prin protocol să sprijine Ministerul Finanţelor Publice în recrutarea de personal de specialitate din rândul studenţilor, masteranzilor şi absolvenţilor. „Protocolul pe care l-am încheiat cu Ministerul Finanţelor demonstrează, încă o dată, recunoaşterea naţională pe care o are facultatea noastră. Studenţii noştri vor avea posibilitatea să efectueze stagii de practică în instituţii ale statului roman, astfel încât să înţeleagă mecanismele de funcţionare ale sistemului financiar la nivel macro şi micro-economic, urmând ca atunci când vor absolvi facultatea să fie mai pregătiţi şi mai bine poziţionaţi în competiţia pentru găsirea unui loc de muncă”, spune Marilen Pirtea, decanul FEEA.

 

Comentarii

comentarii