Acasă Actualitate PSD Lugoj a împărţit daruri… la Troiţa „Izvorul Tămăduirii”

PSD Lugoj a împărţit daruri… la Troiţa „Izvorul Tămăduirii”

DISTRIBUIȚI

Prin ploaie, în Vinerea Luminată

 
Credincioşii ortodocşi au sărbătorit, vineri, în Săptămâna Luminată,  un mare praznic ce datează din a doua jumătate a primului mileniu creştin – „Izvorul Tămăduirii”.

 La Lugoj, momentul a fost marcat de către Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” şi Primăria Lugoj, prin organizarea unei acţiuni comune la Troiţa „Izvorul Tămăduirii”, din cartierul Cotu Mic. La orele amiezii, credincioşii au venit în procesiune, de la biserică până la troiţă, împreună cu preotul paroh Alin Vărzaru, unde, în prezenţa oficialităţilor oraşului, a avut loc ceremonia de sfinţire a apei.  Momentul a fost şi un bun prilej pentru Organizaţia PSD Lugoj de a distribui vreo două-trei sute de pachete cu dulciuri persoanelor participante. Despre eveniment şi realizările din municipiu au vorbit primarul Francisc Boldea, preşedintele PSD Lugoj, deputatul PSD Sorin Stragea şi consilierul judeţean Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş, coordonatorul acţiunii fiind consilierul municipal Nicu Bădina, unul dintre vicepreşedinţii PSD Lugoj. Din cauza ploii, manifestarea s-a încheiat brusc, programul folcloric pe care trebuiau să-l susţină dansatorii din Măguri împreună cu cei ai Ansamblului „Lugojana” nemaiavând loc.
 

Comentarii

comentarii