Acasă Sport Sala „I.K. Ghermănescu” din Lugoj şi-a redeschis porţile pentru activitatea sportivă

Sala „I.K. Ghermănescu” din Lugoj şi-a redeschis porţile pentru activitatea sportivă

DISTRIBUIȚI

„Să dea Dumnezeu ca în această sală să scriem istoria sportului lugojean”, a spus, la inaugurare, primarul Francisc Boldea
Sala Sporturilor „Ioan Kunst Ghermănescu” , fostă „Viitorul”, de pe strada Timişorii din Lugoj, a reintrat în circuitul competiţional. Timp de mai mulţi ani sala a fost închisă, fiind supusă unor ample lucrări de renovare. După cum a anunţat primarul Francisc Boldea, valoarea totală a lucrărilor a depăşit 1,7 milioane de lei, din care circa 960.000 de lei de la Compania Naţională de investiţii şi 750.000 de lei de la bugetul local. Inaugurarea sălii a avut loc vineri după-amiază, în prezenţa oficialităţilor oraşului. Au fost prezenţi primarul Francisc Boldea şi viceprimarul Ioan Ambruş, deputatul Sorin Stragea, consilierii judeţeni Titu Bojin şi Gheorghe Bologa, majoritatea consilierilor municipali, fostul primar Marius Martinescu (în mandatul căruia au demarat lucrările de reabilitare a sălii), directorul CSM Lugoj, Călin Dobra, comandantul Poliţiei Lugoj, comisarul-şef Claudiu Chebici, directorul Spitalului Municipal, Florin Voichescu, alţi şefi de instituţii şi societăţi comerciale. „Valoarea fiecărui om, valoarea Consiliului local şi a primăriei rezidă în faptul în care reuşeşte să influenţeze în bine viaţa celor din jur. Toţi ştim că sportul este un medicament, este un izvor de sănătate. Astăzi (vineri – n.r.) este un fel de inaugurare. Ne-am străduit ca să redăm, din nou, această sală activităţilor sportive. Mulţumirile mele se îndreaptă către toţi cei din executiv, din conducerea actuală şi din fosta conducere a primăriei, care au contribuit ca această sală de tradiţie a Lugojului să fie în situaţia în care se află acum. Să dea Dumnezeu ca în această sală să scriem istoria sportului lugojean”, a spus primarul Francisc Boldea. Activitatea sportivă a fost reluată prin organizarea unui turneu internaţional de volei, în deschiderea căruia a fost prezentat şi lotul cu care CSM Lugoj va evolua pe prima scenă a voleiului feminin românesc în sezonul 2010-2011.

Comentarii

comentarii