Acasă Actualitate SOS Clinica de Neonatologie Bega Timişoara!

SOS Clinica de Neonatologie Bega Timişoara!

DISTRIBUIȚI

vineri prof. univ. dr. constantin ilie esul sectiei neonatologie clinica bega DSCF2419Din cei peste 3.000 de bebeluşi ce se nasc anual la Clinica Bega Timişoara, peste 150 sunt prematuri (174, numai în 2012), iar dintre aceştia aproximativ 100 sunt într-o prematuritate extremă. Prof. univ. dr. Constantin Ilie, şeful Clinicii de Neonatologie, a precizat, vineri, 8 martie, că pentru ca micuţii să fie salvaţi în continuare cu succes, medicii au nevoie de şase ventilatoare, de minim 8 lămpi pentru fototerapie, de un microanalyser pentru hematologie, de o unitate centrală de monitorizare şi de o staţie centrală de apă sterilă. Suma necesară achiziţionării acestor dotări extrem de necesare bebeluşilor se ridică la 100.000 de euro. “E vorba de acea prematuritate extremă, între 24 –32 de săptămâni, micuţi cu greutăţi între 500 – 1.000 grame, pe care noi vrem să îi recuperăm într-un procent tot mai mare. Aceşti bebeluşi nu pot să respire singuri. De aceea au nevoie de un aparat de ventilaţie. Funcţia respiratorie este esenţială”, a declarat dr. Ilie. Campania umanitară „Copiii noştri au dreptul să trăiască! Noi avem datoria să-i ajutăm!” pentru sprijinirea Clinicii de Neonatologie Bega, a Spitalului Judeţean Timişoara, a fost lansată, vineri, 8 martie, la sediul Clinicii Bega, bdul V. Babeş nr. 12, de către Asociaţia Bega Neonat Timişoara, în prezenţa dr. Ciprian Bogdan, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, a lui Marian Vasile, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi a dr. Gabriela Diaconescu, vicepreşedintele asociaţiei. „Sperăm ca pe parcursul derulării campaniei să fim în număr tot mai mare. Spitalul este al nostru, al tuturor, iar Clinica Universitară de Neonatologie Bega, recunoscută pentru profesionalismul medicilor şi al întregului colectiv, nu numai în Timişoara, ci şi în judeţele învecinate, are nevoie de implicarea noastră. Pentru a se menţine, colectivul clinicii a luptat cât a putut, dar de acum este nevoie să îi ajutăm, pentru ca micuţii noştri să-şi câstige dreptul”, a spus prof. dr. Ilie.
Numărul naşterilor este în creştere şi multe femei preferă să vină aici, la Clinica Bega, pentru a aduce pe lume copilaşii, fiindcă aici sunt doctori foarte buni. Clinica are 100 de paturi şi serveşte toată Regiunea de Vest, cu cele patru judeţe – Arad, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş.

Comentarii

comentarii